În opinia fostului ministru al Muncii, statul român este aproape blocat, nu se mai aplică legea, iar în fruntea instituţiilor asigurărilor sociale au fost numiţi „cofetari, fochişti şi striperi.”
Fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, a făcut mai multe declaraţii, aseară, la Craiova, într-o conferinţă de presă. “Sunt numite persoane fără nicio competenţă, persoane care nu au lucrat o zi din viaţa lor şi s-au trezit directori. Vreau să mă refer doar la sistemul asigurărilor sociale şi fără a avea ceva împotriva acestor profesii, veţi vedea cofetari, fochişti, striperi, de pe la REBU care au ajuns directori în sistemul de asigurări sociale. Aici, nici în cinci ani nu se poate crea un specialist în acest sistem”, a afirmat Mariana Câmpeanu.
În plus, Mariana Câmpeanu a mai spus: “Ceea ce se întâmplă în Parlamentul României este doar vârful iceberg-ului, iar ceea ce se întâmplă la bază, în administraţia locală este mult mai grav. Niciunde nu se mai aplică legea în administraţie. Fiecare o aplică după cum îl taie capul”.