FC Lausanne-Sport este singura echipă dintr-un eşalon secund care evoluează în grupele Europa League, în ediţia 2010-2011.
Clubul a fost înfiinţat în anul 1896, sub numele de Montriond Lausanne, avînd să-şi schimbe denumirea în Lausanne-Sport, 34 de ani mai tîrziu, după asocierea cu un alt club, dar de educaţie fizică.
În cei 95 de ani petrecuţi în prima ligă a Elveţiei (1906-1931 / 1932-2002), Lausanne-Sport a cîştigat de 7 ori titlu (1912–13, 1931–32, 1934–35, 1935–36, 1943–44, 1950–51, 1964–65) şi de alte 8 ori a terminat pe poziţia a doua. Palmaresul îi este completat de alte 9 trofee, toate Cupe ale Elveţiei, ultimul fiind obţinut în urmă cu mai bine de un deceniu, în 1999.
Viaţa echipei din Lausanne nu a fost deloc una liniştită de-a lungul celor 114 ani de existenţă. În 1932, cînd prima divizie a trecut de la sistemul de două grupe a cîte 9 echipe, la o singură grupă cu 9 echipe, printre norocoasele trase la sorţi nu s-a aflat şi Laussane-Sport, fiind nevoită să-şi cîştige acest drept jucînd un an în actuala Challenge League.
Chiar dacă la vremea aceea neincluderea în prima ligă a fost o problemă foarte disputată de fanii alb-albaştrilor, în 2002 a venit una cu mult mai mare: situaţia financiară s-a înrăutăţit, datoriile au ajuns la 4 milioane de franci elveţieni, iar Lausanne a fost retrogradată, pentru prima dată în istorie. Anul următor, preşedintele Philippe Guignard a fost nevoit să declare falimentul, Lausanne-Sport fiind dizolvată.
Pe 13 iulie 2003 se naşte o nouă echipă: FC Lausanne-Sport, care va evolua în liga a patra, 2.Liga Interregional. Speranţele că Lausanne îşi va regăsi locul de top în Elveţia au continuat să existe şi în doar două sezoane avea să revină în Challenge League, unde se află şi astăzi.
Învinsă în Cupă, cîştigătoare în Europa League
Chiar da