Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Învăţătoarea din Caracal refuză din nou tratamentul: medicii spun că femeia riscă să moară

Publicat in Adevarul, joi 30 septembrie 2010 · ·

Cristiana Anghel, învăţătoarea din Caracal, care a ajuns în stare gravă la spital după mai bine de o lună de greva foamei îşi riscă din nou viaţa.

Începând de ieri, învăţătoarea de 51 de ani, care a fost internată de urgenţă la secţia Terapie Intensivă a Spitalului Caracal nu mai acceptă tratamentul. Medicii spun că femeia poate intra în comă sau chiar să moară. „Pacienta a acceptat tratamentul doar două zile, luni şi marţi, dar regretă a făcut lucrul acesta. Începând de astăzi (ieri n.r.) nu mai acceptă nimic. Deocamdată se află tot la Terapie Intensivă şi este monitorizată în continuare. Noi vom încerca să o convingem să accepte din nou medicaţia. Altfel, dacă va continua aşa, pacienta poate intra în comă sau chiar să moară”, a explicat medicul Alexandra Popa, directorul medical al Spitalului Caracal. Cristiana Anghel a fost adusă vineri la spital, cu ambulanţa, după ce i s-a făcut rău la domiciliul său.

Începe serviciul mai târziu din cauza vremii răcoroase

O comisie a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt s-a deplasat miercuri la Caracal pentru a sta de vorbă cu părţile implicate în acest caz. „Inspectorii care au făcut parte din comisia constituită la nivelul inspectoratului au stat de vorbă cu membrii comisiei metodice din care face parte învăţătoarea, cu directorul şcolii, primarul, reprezentanţii spitalului care i-au acordat un regim preferenţial dar şi cu femeia“, a spus Gabriela Constantinescu, purtătoarea de cuvânt a ISJ Olt. Surse din cadrul anchetei susţin că învăţătoarea beneficiază de un regim preferenţial în şcoala la care predă, aceasta începând ziua de muncă la ora 09.00, în timp ce colegii ei încep orele la 08.00. Se pare că învăţătoarea a solicitat acest lucru motivând că este frig afară dimineaţa. Cristiana Anghel este în greva foamei de 37 de zile, trăind doar cu cafea cu zahăr şi apă cu lămâie. Dascălul a recurs la acesată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 47 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 12 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°