"De departe parea o baraca muncitoreasca, de aproape un mic restaurant de tabla, pescaresc, cu pamant pe jos si soba de arama in mijloc, cu musama curata pe mese, cu fotografii de familie pe pereti si poza lui Atatürk la mare cinste", scrie Ioana Hodoiu pe blogul de calatorie theblacksea.eu.

"Dupa ce ne-a servit cu ceai si si-a mai gasit de lucru punand in ordine diferite obiecte care oricum pareau sa fie la locul lor, s-a asezat la masa de langa noi zambind si a inceput sa vorbeasca. Parea bucuros si deloc incurcat de faptul ca nu intelegem niciun cuvant.

La un moment dat s-a ridicat si i-a facut semn lui Petrut sa-l urmeze. L-a dus in bucataria din spate unde pestii erau pregatiti, curatati, taiati pe burta si asezati soldatei in asteptarea clientilor, i-a aratat ceainicul plin cu ceai fierbinte, sertarele si rafturile puse toate intr-o ordine obsesiva. I-am promis ca ne intoarcem seara sa mancam la el si ne-a multumit ducandu-si mana la inima.

La plecare i-am platit ceaiul, iar el a dus banutii la frunte si i-a trantit de pamant. Asa s-a nascut singurul nostru cuvant comun: “safteaua”. Cand am plecat ne-a urmat discret si in primul loc din port unde ne-am oprit sa mai bem un ceai a aparut din senin si a platit el consumatia spunandu-le pescarilor cu mandrie ca suntem prietenii lui. De data aceasta am beneficiat de un translator, administratorul portului, singurul vorbitor de engleza din golfulet.

Seara ne-am intors, iar prietenul nostru nu era singur. La una dintre mese era o familie tanara cu un baietel de vreo cinci ani. Locul era atat de mic si peretii ne tineau atat de aproape unii de altii, incat conversatia s-a legat firesc, ca in sufrageria unui prieten comun si cosmopolit, in limba engleza. El era turc, ea bulgaroaica, iar copilul vorbea cu mama in bulgareste, iar cu tatal in turceste. Cu totii traiau acum in Bu