Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandant la Marea Moartă

Publicat in Jurnalul, joi 30 septembrie 2010 ·

După recenta remaniere guvernamentală prin care au fost uşuiţi greii PDL Adriean Videanu şi Radu Berceanu, destui se întrebau cum de a scăpat Vasile Blaga. Furia lui Băsescu n-a avut prea mult de aşteptat. Profitând şmechereşte de mitingul poliţiştilor, în care unii dintre ei au dat cu basca de pământ în faţa Cotrocenilor, preşedintele a găsit cel mai bun pretext pentru a pune o presiune uriaşă asupra celui care-i stătea ca un os în gât. Au trecut doar 48 de ore şi victoria repurtată de cuplul Băsescu-Udrea a zguduit agenda publică. Vasile Blaga părăsea, fără voia lui, funcţia de ministru de Interne.

Astfel se încheie o mare operaţiune de înlăturare a persoanelor incomode pentru preşedinte din fruntea unor structuri guvernamentale cu acces la banul public. Retezând cu mare plăcere puterea financiară a tripletei BVB, puterea acestora scade simţitor. Chiar dacă se întorc la partid, amăgindu-se cu un virtual control asupra formaţiunii, autoritatea celor trei e puternic subminată de lipsa lor de resurse. Toţi primarii, parlamentarii şi oamenii de afaceri ai PDL se vor aşeza frumos la rând, la Ministerul Dezvoltării, pentru fondurile de care au nevoie. Elena Udrea îşi va consolida astfel şansele pentru poziţia cea mai influentă în partid. E de pe acum favorită pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PDL, la conferinţa naţională de anul viitor. Ca preşedinte, va rămâne acelaşi personaj de carton umed, Emil Boc.

Eliminarea lui Blaga nu este doar o dorinţă mai veche a lui Traian Băsescu. E şi semnalul "curăţeniei" care urmează în PDL. Vechii camarazi de luptă sunt azi luaţi în cătare. Au slujit partidul, au furat pentru el, au fost de folos preşedintelui când i-a fost lui mai greu. Acum, gata! În noua formulă guvernamentală de ghiocei PDL cu capul plecat în faţa împăratului, visul controlului total s-a îndeplinit. Iluziile lui Videanu, Blaga sau Bercean

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 200 de percheziții în județul Botoșani. Acte de identitate românești false pentru cetățeni RUȘI, ucraineni și moldoveni

Gandul acum 21 minute
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 6 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum 50 minute
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie. Ce spun reprezentanţii ASF şi asigurătorii

News.ro acum 3 ore
Plafonarea tarifelor pentru poliţele RCA este eliminată de la 1 iulie, însă eprezentanţii ASF şi majoritatea asigurătorilor susţin că măsura va genera modificări minore în privinţa nivelului acestora. Viorel Vasile, şeful Safety Broker, liderul pieţ

Judecătoria Ploieşti, aşteptată să decidă asupra liberării condiţionate a Elenei Udrea

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătoria Ploieşti este aşteptată să se pronunţe, marţi, cu privire la cererea de liberare condiţionată din penitenciar a fostului ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată în dosarul „Gala B

Guvernul rus analizează acordarea de facilităţi fiscale pentru Gazprom, posibil în detrimentul altor producători de gaze

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile de la Moscova iau în calcul acordarea unor scutiri fiscale pentru gigantul energetic Gazprom, potrivit unei surse guvernamentale, în timp ce alte companii din sector, precum Novatek şi R

Accident mortal într-un sens giratoriu din Ilfov

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 70 de ani a murit, iar o femeie de 61 de ani a fost rănită, în urma unui accident între două mașini la intrarea într-un sens giratoriu din Balotești, județul Ilfov. Potrivit Poliției Ilfov, accidentul a avut loc luni seara, în localitat

Google semnează un acord istoric pentru a cumpăra energie din fuziune nucleară

G4Media acum o ora
Google a semnat un acord istoric prin care va cumpăra energie din fuziune nucleară, de la Commonwealth Fusion Systems (CFS), o companie americană specializată în energia de fuziune, startup derivat din MIT, pentru a contribui la calea către o energi

Reducerile ajutorului extern al SUA ar putea provoca 14 milioane de decese, potrivit unui studiu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Reducerile administraţiei Trump la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), care furnizează 40% din fondurile umanitare la nivel mondial, ar putea duce la 14 milioane de decese, potrivit

Vremea

București
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

21°/34°
Iasi
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

13°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

25°
mar.

19°/27°
mie.

18°/26°
joi

19°/26°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/27°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/32°
mie.

16°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°