Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lecţia de călărie

Publicat in Dilema Veche, joi 30 septembrie 2010 ·

Cînd ai de-a face cu un cal legat în spatele unor traverse masive din lemn, te simţi în siguranţă. Poţi să-l mîngîi pe nas de la distanţă şi poţi să te retragi cu uşurinţă cînd face o mişcare neprevăzută, cum ar fi să scoată limba şi să te atingă. Dacă îţi faci curaj, poţi să-i dai şi un măr. E al doilea pas. Trebuie să ţii palma întinsă, cu degetul mare lipit de celelalte, ca să nu ţi-l apuce cu dinţii, şi să nu te retragi de cum a atins mărul pentru că s-ar putea să-l scape. În palmă îţi curge apoi zeama fructului şi simţi respiraţia animalului.

Făcusem deja toate astea cînd m-am suit prima dată în şa. Eram la o fermă de lîngă Rîşnov, Centrul de Echitaţie Diana, şi-mi alesesem o iapă roibă cu dungă albă pe bot. Avea un nume nemţesc şi grăjdarii mă asigurau că e foarte blîndă. Îmi plăcea şi pentru că era puţin mai mică decît celelalte. Chiar şi aşa, spinarea ei era cam la un metru şi jumătate înălţime, iar scara era la cel puţin un metru distanţă de pămînt. M-am ridicat totuşi cu piciorul stîng în scară, grăjdarul m-a sprijinit şi m-am trezit călare. Iapa a suportat bine manevra şi n-a luat-o din loc. Mă simţeam foarte sus şi stăteam cam incomod, cu genunchii prea îndoiţi. Cineva mi-a ajustat scările, apoi i-a dat nişte indicaţii fetei din spate despre poziţia cea mai bună în şa. Am auzit doar jumătate. Am pornit în alai spre manejul care era la vreo 20 de metri depărtare: cinci călăreţi, patru fotografi şi trei grăjdari. Primii cîţiva metri au fost extrem de instabili. Mă simţeam de parcă eram pe o barcă în tangaj. Cînd am ajuns la o pantă uşoară cu bolovani, la intrarea în manej, mi-a venit să mă împing într-o pedală de frînă. Cum n-aveam decît scările şi nu ştiam ce să fac cu ele, am strîns genunchii în jurul pieptului animalului. A fost bine. Apoi am intrat pe iarbă şi tangajul s-a mai potolit. Făcusem primii paşi călare.

O viaţă printre cai @N

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 44 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°