Nu mai deschid de mult televizorul, iar la cinema mă duc doar însoţit – îmi e frică de secvenţe şi senzaţii tari. Unde te uiţi, numai violenţă (adesea nejustificată), chin şi groază. Pentru o vreme, am crezut că literatura e mai paşnică, mai ferită de grozăvii. M-am înşelat. Dau, tot mai des, peste cărţi din care ţîşneşte sînge. Uneori e vorba doar de cîţiva stropi purpurii care se preling ameninţător pe la legături, alteori găsesc pagini întregi îmbibate cu hemoglobină, în fine, mi se întîmplă să deschid o carte şi să fiu împroşcat cu şuvoaie sîngerii. Încetul cu încetul, odată cu vampirii care o populează, o anumită parte a bibliotecii mele s-a colorat în roşu. E un nou trend. Nu pentru literatură – căci primii vampiri au intrat în cărţi încă dinaintea inventării tiparului – ci pentru piaţa de carte: în căutare de public nou (sînge tînăr, cum s-ar spune), editorii îşi definesc noi oferte şi croiesc genuri pe placul cititorilor. E literatură la cerere. Harry Potter a deschis apetitul pentru fantasy – alte zeci de autori, mînaţi de editori, au mers mai departe, brodînd pe marginea poveştilor lui J.K. Rowling. Stephanie Meyer s-a impus cu Twilight – zeci de edituri culeg acum roadele publicînd poveşti despre vîrcolaci contemporani.
DE ACELASI AUTOR Cinci cuvinte - Anul cultural 2012 De ce s-a supărat Obélix - şi a plecat în Belgia Comunismul din cărţi Mulţumim, FILB Am încercat să caut cîteva explicaţii sociologico-literare (dacă această alăturare îmi este permisă) pentru fenomen. Prima ţine chiar de piaţa de carte, tot mai aglomerată şi, prin urmare, tot mai competitivă. Ca să poţi concura pe o piaţă, trebuie mai întîi să-ţi găseşti un public specific, să-ţi formezi o identitate. Acum vreo douăzeci de ani, dacă o editură de prestigiu – cum e Suhrkamp, de pildă – ar fi iniţiat o serie de romane poliţiste, s-ar fi găsit nenumăraţi intelectuali publici care
