Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Fabrica de diplome false pentru bacalaureat şi licenţă: tarife între 1.500 şi 2.500 de euro

Publicat in Adevarul, joi 30 septembrie 2010 ·

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de procurorii arădeni, după ce au falsificat zeci de diplome de bacalaureat şi de licenţă. Într-un an şi jumătate cei trei au reuşit să falsifice patruzeci de diplome.

Doi dintre ei au fost prinşi în flagrant în timp ce luau patru mii de euro de la un agent sub acoperire. Al treilea a fost săltat dupa ce testul grafologic a demonstrat că pe diplomele false este chiar scrisul său. Clienţilor li se punea la dispoziţie o listă cu licee şi facultăţi din Iaşi şi Braşov, iar aceştia îşi puteau alege specialitatea pe care şi-ar fi dorit-o pe diploma falsă.

“Clienţilor li se spunea că au legături cu rectorii şi directorii instituţiilor, că vor fi trecuţi retroactiv în cataloage şi chiar pe listele cu absolvenţii de pe internet”, a declarat în această după masă Lucian Dolcu, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

În ultimul an şi jumătate de când sunt filaţi, bărbaţii au reuşit să falsifice aproximativ 40 de diplome pentru zeci de clienţi. Actele erau executate la domiciliul unuia dintre ei, cu ajutorul unui laptop şi al unei imprimante. Falsificatorii foloseau apoi ştampile ale unităţii de învăţământ, făcute la comandă şi lipeau pe document un timbru pentru a fi cât mai aproape de cele autentice.

Preţul unei diplome de bacalaureat era de 1.500 de euro şi de 2.500 de euro pentru cea de licenţă. Falsificatorii se deplasau oriunde în ţară, acolo unde exista un potenţial client. Cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 52 de ani sunt arestaţi preventiv pentru fals şi trafic de influenţă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 56 minute
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Pericol în spațiu. Un satelit rusesc s-a dezintegrat în apropiere de Staţia Spaţială Internaţională. Ce au fost nevoiți să facă astronauții

Ziare.com acum o ora
Un satelit de origine rusă s-a dezintegrat miercuri noapte, 26 iunie, generând peste 100 de resturi şi fragmente pe orbită. În urma evenimentului, astronauţii aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) au fost nevoiţi să se adăpostească,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Arad: Bărbat arestat preventiv, fiind acuzat că a violat în repetate rânduri o fată de 13 ani

News.ro acum o ora
Un bărbat din Lipova, judeţul Arad, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a violat o fată de 13 ani, în repetate rânduri, chiar în locuinţa sa.

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

26°
joi

18°/26°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°