Hepatitele B şi C, TBC-ul şi infecţia cu HPV sunt doar câteva dintre bolile care, în fază incipientă, nu se manifestă. Specialiştii spun că un număr mare de infecţii virale şi bacteriene nu prezintă simptome decât în fazele avansate. De aceea, analizele medicale periodice sunt obligatorii.
Există situaţii în care o persoană se infectează cu un virus sau cu o bacterie şi nu prezintă niciun fel de simptome sau, dacă acestea apar, ele sunt minore şi de multe ori nu sunt luate în serios. Din această cauză, infecţiile se depistează adesea într-un stadiu avansat, atunci când eficacitatea tratamentului este semnificativ redusă, iar riscul de apariţie a complicaţiilor este ridicat.
„O mulţime de infecţii virale, bacteriene sau fungice nu prezintă manifestări mult timp după infectare sau simptomele sunt foarte greu de recunoscut. O categorie aparte, în cazul căreia aceste infecţii pot avea urmări foarte grave, sunt bătrânii şi persoanele cu sistemul imunitar slăbit", spune medicul de familie Radu Leon George de la Clinica Leomedica din Bucureşti.
Teste speciale pentru hepatitele B şi C
Aproximativ 40% din adulţii infectaţi cu virusul hepatitic B nu prezintă nicio manifestare a bolii până în momentul în care infecţia devine cronică. În general, primele simptome apar la 45-180 de zile de la contractarea virusului. Nici în cazul hepatitei C lucrurile nu stau mai bine, existând persoane infectate de peste 10 ani şi care nu prezintă niciun fel de simptome. Manifestări precum dureri de cap, febră şi o stare de oboseală permanentă apar de obicei în stadii avansate ale hepatitelor virale cronice, putând fi uşor de confundat cu manifestările altor boli. Iar dacă nu sunt diagnosticate şi tratate la timp, aceste boli duc la ciroză, la cancer hepatic sau chiar la deces.
Prezenţa virusurilor hepatitice B şi C poate fi depistată printr-o analiză specială a sâng