Creanţele firmelor vor fi compensate din oficiu cu cele ale statului, iar zilierii vor fi impozitaţi de Guvern cu 16% şi vor avea carnete speciale emise de primării
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat, ieri, în exclusivitate pentru „Bună Ziua Braşov” că în şedinţa de ieri a Guvernului s-a luat decizia de eliminare a impozitului minim, urmând ca până la finele anului să nu mai fie plătit decât impozitul pe profit. „Consider că este o măsură bună pentru contribuabilii de bună credinţă, mai ales că eu am fost unul dintre cei care i-am solicitat predecesorului meu eliminarea acestui impozit”, ne-a declarat Ialomiţianu.
Ministrul a explicat că până la finele lunii octombrie va înainta Guvernului o variantă de impozit forfetar pentru zonele cu o evaziune fiscală ridicată. „Nu pot să vă spun anumite zone, dar ele vor fi identificate şi vor face parte dintr-un proiect de act normativ care va completa Codul fiscal pe 2011”, a precizat sursa citată. Tot potrivit celor aprobate ieri în Guvern, creanţele companiilor vor fi compensate din oficiu cu cele ale statului, nu doar la cerere, cum prevede legea în vigoare, iar procesul de executare silită va fi suspendat pentru firmele care au de încasat bani de la buget sau TVA de recuperat, a mai declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
Ialomiţianu a mai spus că dobânda penalizatoare pentru creanţele statului neplătite la termen va fi redusă de la 0,05% la 0,04% pe zi şi nu se vor mai calcula majorări de întârziere pentru datoriile companiilor dacă acestea au sume de încasat de la stat.
*Zilierii vor fi impozitaţi de Guvern cu 16% şi vor avea carnete speciale emise de primării
Persoanele care angajează zilieri vor fi obligate să solicite primăriilor carnete speciale şi să achiziţioneze pentru fiecare astfel de angajat un timbru, reprezentând impo