Patru persoane au murit joi-dimineaţă la Tulcea, iar alte zeci au fost rănite după ce un autobuz s-a răsturnat de pe un dig care face legătura cu zona industrială a oraşului.
Autobuzul implicat în accidentul de la Tulcea, în urma căruia patru persoane au murit şi alte 57 au fost spitalizate, s-a răsturnat după ce digul pe care circula s-a surpat, a declarat ieri şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Tulcea, Izet Ali. Acesta a mai spus că autobuzul aparţine firmei Marcel Prestcom din Tulcea şi transporta spre locul de muncă salariaţi din judeţ ai fabricii Textile Gel & Co. Rom SA Tulcea. Trei persoane rănite în accidentul de la Tulcea, printre care şi o femeie în stare foarte gravă şi o gravidă, au fost aduse cu un elicopter al Ministerului de Interne la spitale din Bucureşti. Lucian Diniţă, Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, a declarat că drumul pe care a avut loc accidentul din Tulcea este impracticabil şi nu este semnalizat, fiind folosit doar ocazional de pescari, însă şoferul autobuzului şi pasagerii au ales să circule pe el, pentru că se ajungea mai repede la destinaţie.
Diniţă a precizat că drumul respectiv aparţine unei societăţi comerciale, iar administratorul firmei avea obligaţia să-l semnalizeze dacă era închis.
Patru persoane au murit joi-dimineaţă la Tulcea, iar alte zeci au fost rănite după ce un autobuz s-a răsturnat de pe un dig care face legătura cu zona industrială a oraşului.
Autobuzul implicat în accidentul de la Tulcea, în urma căruia patru persoane au murit şi alte 57 au fost spitalizate, s-a răsturnat după ce digul pe care circula s-a surpat, a declarat ieri şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Tulcea, Izet Ali. Acesta a mai spus că autobuzul aparţine firmei Marcel Prestcom din Tulcea şi transporta spre locul de muncă salariaţi din judeţ ai fabrici