Ionuţ Drăgan, de 30 de ani, unul dintre membrii trupei de hip hop Codu' Penal, cunoscut sub numele de scenă Shobby, este autorul accidentului de circulaţie produs în această dimineaţă în Ploieşti.
Evenimentul s-a soldat cu moartea unei femei însărcinate, care a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată, şi rănirea gravă a alteia.
Accidentul s-a produs în această dimineaţă, în Bariera Bucureşti, când maşina condusă cu viteză de solist a intrat frontal în autoturismul în care se aflau cele două femei. Impactul a fost atât de violent, încât medicii nu au mai putut salva viaţa şoferiţei. Cealaltă victimă se află în stare gravă la spitalul judeţean de urgenţă.
S-ar părea că, în urma testării cu etilotestul, s-a constatat că Shobby avea o alcoolemie de 0,99 în aerul expirat.
Ionuţ Drăgan a înfiinţat în 1997, împreună cu Cabron, trupa Codu' Penal şi a colaborat cu Honey, Sişu, Cazier şi alţii.