Mâine se împlineşte o lună de când epava cargoului turcesc Medy s-a scufundat la şase mile marine în largul Mării Negre. Interesant este faptul că niciunul dintre cei 17 membri ai echipajului nu au avut timp să salveze jurnalul de bord al navei, deşi aşteptau salvatorii cu valizele gata făcute, pe punte.
După cum au spus şi autorităţile portuare, scafandrii societăţii comerciale Shark SRL urmează să cerceteze epava, unde se presupune că se află trupul neînsufleţit al lui Cristi Zarafu şi cel al lui Cătălin Ispas. Cei doi scafandri lucrau pentru SC Hunter's Company SRL, unitate comercială condusă de Jorj Unciuleanu. Pe data de 1 septembrie, la ora 03:10, echipajul nava Medy, sub pavilion Turcia, având 3.247 tone fier vechi la bord, plecată din portul Constanţa Sud, dana 115/116, cu destinaţia Istanbul, a anunţat că lua apă din motive necunoscute. Pentru salvarea celor 17 membri ai echipajului, la faţa locului a fost trimis remorcherul GSP Orion, aflat în zonă. La ora 05:45, tot echipajul a fost preluat la bordul navei GSP şi debarcaţi, la ora 07:20, în dana PL9 (dana GSP). „Au fost alertate toate organele competente. La solicitarea Autorităţii Navale Române (ANR), ARSVOM a intervenit cu două unităţi SAR, navele Topaz şi Cristal. Toate persoanele preluate sunt în stare bună de sănătate, nefiind nevoie de asistenţă medicală“, se mai arăta într-un comunicat al Autorităţii Navale Române, instituţie condusă de Paul Brânză. Astfel spus, căpitanul cargoului Medy, un anume Turk Gurol, şi subalternii săi au avut la dispoziţie 155 de minute să-şi adune toate bunurile. Deşi puteau lua şi jurnalul de bord al navei, Turk Gurol nu a făcut acest lucru, în prezent documentul cu pricina se află pe fundul mării. Adrian Mihălcioiu, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, ne-a declarat că în momentul în care s-a dat semnalul că vasul era în pericol de scufundare, cădea în sarc