Raportul privind comportamentul poliţiştilor, la mitingul de săptămâna trecut, n-a ajuns joi pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Este drept că situaţia din Ministerul de Interne a fost discutată în CSAT, dar în ceea ce priveşte intervenţia în cazul violenţelor provocate de clanuri sau ale crimei organizate. Raportul privind protestele din 24 decembrie nu a fost abordat în şedinţa CSAT, deşi preşedintele Traian Băsescu a insistat să primească, în CSAT, un raport pe această temă. În schimb, şeful statului a cerut MAI să intervină în forţă în cazul violenţelor provocate de clanuri sau grupări din zona crimei orgnizate. În acest sens, şeful statului a subliniat necesitatea unei politici de toleranţă zero în cazul încălcării legii, inclusiv în situaţiile în care se aduce atingere demnităţii şi integrităţii fizice a personalului MAI, precizează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat de presă.
De asemenea, a fost discutată şi aprobată Strategia Naţională de Ordine Publică, care stabileşte ansamblul obiectivelor majore pe termen mediu în domeniul ordinii publice.A fost stabilită ca prioritate în domeniul ordinii publice pentru perioada 2010 - 2013 intensificarea activităţii împotriva fenomenului infracţional, în special asupra criminalităţii organizate şi transfrontaliere şi terorismului.
O temă importantă pe agenda şedinţei CSAT a fost reprezentată de pregătirile pentru aderarea României la Spaţiul Schengen conform calendarului stabilit. CSAT a trecut în revistă rezultatele foarte bune ale evaluărilor realizate de către Comisia Europeană, stabilindu-se priorităţile pentru perioada următoare. Concluzia discuţiilor au fost că România şi-a respectat toate angajamentele la acest capitol.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, grupul de lucru interinstituţional pentru combaterea evaziunii fiscale, creat în baza unei hotărâri CSAT în lu