Primarul general Sorin Oprescu a declarat ieri, după ce consilierii municipali au respins proiectul privind rambursarea anticipată a unei sume din contractul cu BEI pentru reabilitarea şcolilor, că la acest moment bugetul Capitalei nu poate suporta datoria care trebuie returnată.
Consilierii generali au respins, în şedinţa de miercuri, proiectul de hotărâre care avea în vedere rambursarea anticipată voluntară a unei sume din proiectul BEI privind reabilitarea unităţilor şcolare din Capitală, ca urmare a unor suspiciuni de fraudă constatate în urma unui control privind atribuirea lucrărilor de reabilitare pentru primul pachet de 11 şcoli.
Înainte de votul consilierilor, primarul Capitalei a explicat cum s-a ajuns în situaţia ca Banca Europeană de Investiţii să ceară municipalităţii rambursarea anticipată a sumei de aproape cinci milioane de euro. El a arătat că atunci când municipalitatea a vrut să încaseze garanţia depusă de General Construct & Consult la atribuirea lucrărilor pentru primul pachet de şcoli s-a constatat că scrisoarea de garanţie era falsă.
După ce proiectul a fost respins, Oprescu a precizat că, având în vedere că votul a fost dat, doreşte să-i informeze pe consilierii care nu au votat că "în prezent bugetul municipalităţii nu poate acoperi sumele care va trebui să fie rambursate către BEI". "63 de milioane de euro va trebui să fie plătiţi anticipat în luna octombrie 2010, la care se adaugă 5.200.000 de euro plata penalităţilor, precum şi dobânzile şi comisioanele mai mari necesare contractării altor credite", a spus Oprescu.
Consilierul PDL Ionuţ Popa a declarat, după intervenţia primarului general, că face un apel către toţi consilierii generali de a rămâne în sală pentru organizarea unei alte şedinţe la care să fie supus la vot din nou acest proiect, având în vedere că "în acest moment Bucureştiul este blocat".
Consil