Compania britanică Franklin Templeton Investments a devenit oficial administratorul activelor de 3,4 mld. euro ale Fondului Proprietatea (FP), după ce ieri, 29 septembrie, au fost publicate în Monitorul Oficial deciziile AGA de pe 6 septembrie.
Pentru administrarea Fondului, noul administrator va încasa un comision de 0,479% din valoarea activelor nete ale Fondului, adică circa 16 mil. euro pe an.
În acest timp, problema pentru care a fost creat fondul, despăgubirea foştilor proprietari, este departe de a fi rezolvată, zeci de mii de oameni aşteptând încă despăgubirile de la ANRP.
Franklin Templeton a preluat cârma fondului la mai bine de un an de la câştigarea procedurii de selecţie în vara anului trecut, în faţa unui alt mare gigant financiar Morgan Stanley.
Şeful biroului local al Franklin Templeton este Greg Konieczny, care va coordona administrarea fondului alături de profesionişti locali şi din cadrul grupului precum Mark Mobius şi David Smart. Franklin Templeton şi-a deschis recent un birou la Bucureşti, format dintr-o echipă de 17 angajaţi dintre care şase sunt profesionişti locali care beneficiază de sprijinul a 35 de manageri de portofoliu şi analişti din cadrul diviziei de investiţii pe pieţele emergente a grupului, condusă de Mark Mobius.
"Ne angajăm să creştem profilul României şi al Fondului Proprietatea prin aducerea marilor investitori instituţionali la nivel global, printre care fondurile suverane, ca o modalitate atractivă de a obţine expunere pe această piaţă subevaluată, cu un accent particular pe infrastructură. Acest lucru reflectă compoziţia portofoliului fondului şi oferă o diversificare semnificativă pe piaţa românească unde acţiunile bancare domină", a declarat David Smart, şeful pe fonduri suverane din cadrul Franklin Templetn Investments.
Franklin Templeton va fi monitorizat de un Comitet al Reprezentanţi