Pe lângă tensiunile dintre sârbi şi bosniaci, lupta pentru putere din interiorul comunităţii musulmane s-a înteţit după ce muftiul Muamer Zukorlic, un adept al autonomiei regiunii, a fost ales în fruntea Consiliului Naţional al Bosniacilor. Susţinătorii acestuia s-au ciocnit cu poliţia şi cer o monitorizare internaţională, acuzând discriminarea musulmanilor de către autorităţile sârbe.
Regiunea Sandzak din sudul Serbiei este predominant musulmană iar raportul între bosniaci şi sârbi este de 4 la 1 în capitala Novi Pazar.
La începutul lunii septembrie patru poliţişti sârbi au fost răniţi în urma unui protest al comunităţii islamice împotriva deciziei autorităţilor locale sârbe de a construi o grădiniţă pe o proprietate pe care musulmanii o considerau a lor. Mai mulţi manifestanţi au fost arestaţi în timpul demonstraţiilor.
După incident, Muftiul Muamer Zukorlic a făcut apel la Uniunea Europeană să trimită o echipă de monitorizare care să constate discriminarea la care sunt supuşi bosniacii musulmani şi încălcarea drepturilor lor etnice şi religioase.
Mai mult, Comunitatea Islamică din Serbia a făcut apel la autonomia regiunii Sandzak şi i-a îndemnat pe locuitori să se arate solidari prin „opoziţia la regim şi la partidele politice pro-sârbe”. Muftiul Zukorlic a pornit un adevărat război împotriva principalelor forţe locale: Partidul Democrat din Sandzak(SDP) şi Partidul Acţiunii Democratice(SDA), conduse de ministrul muncii Rasim Ljajic şi de Sulejman Ugljanin, fost primar în Novi Pazar, pe care le acuză că neglijează interesele bosniacilor.
Meho Omerovici, membru al SDP, a respins ideea aducerii unor observatori internaţionali pe motiv că „aceştia nu vor găsi probleme reale şi o discriminare a musulmanilor, ci mai degrabă dorinţa de putere a Muftiului Zukorlic şi a Comunităţii Islamice pe care o conduce”, citează SE