Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Bătaie generală ca în filme la Peterborough - Notts!

Publicat in Adevarul, joi 30 septembrie 2010 ·

Cotidianul englez "The Sun" scrie pe larg despre incidentele de la meciul Peterboroguh - Notts County de marţi, din liga a treia engleză, în care jucătorii ambelor echipe s-au bătut ca în filme de mai multe ori.

Meciul s-a încheiat cu victoria oaspeţilor, 3-2, ceea ce a inflamat şi mai mult spiritele. Pe teren, nervii s-au materializat în primul rând prin cele şase cartonaşe galbene şi două roşii. În plus, partida a avut parte de două bătăi de pomină. Primul scandal a izbucnit în minutul 66, când Grant McCann de la gazde a fost elminat după un fault urât la Alan Judge.

Jucătorii celor două echipe au început să se îmbrâncească, apoi s-au încăierat, fiind nevoie de intervenţia echipelor tehnice care au potolit scandalul după aproape 10 minute.

La final, însă, urma runda a doua, mult mai spectaculoasă, unde până şi echipele tenice au sărit la bătaie. Un jucător care şi-a păstrat anonimatul a povestit pentru cotidianul englez prin ce a trecut: "În mod normal, în cazul unor astfel de incidente, jucătorii ajung să se îmbrâncească şi cam asta e tot. Acum a fost urât de tot. Nimeni nu vroia să cedeze. S-au dat pumni cu nemiluita chiar şi în bătaia din timpul meciului. Apoi, când arbitrul a fluierat finalul, a fost ca şi cum gongul a dat startul rundei a doua. De data aceasta, staffurile tehnice şi chiar şi jucătorii care nu au fost incluşi în lot şi stăteau în tribune, au alergat în teren şi au participat la bătaie", a spus fotbalistul.

"A fost cea mai serioasă bătaie pe care am văzut-o pe un teren de fotbal", a declarat un alt jucător, de asemenea, sub protecţia anonimatului. Din fericire, în urma bătăilor, nimeni nu a fost rănit grav.

După bătaie şi speriaţi de Federaţia engleză care promite sancţiuni drastice, şefii celor două cluburi au dat vina, evident, pe... arbitru.

"După ce am văzut eu, ambele echipe erau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°