La începutul lunii septembrie aduceam în atenţia publicului o licitaţie care a avut loc în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa şi care a fost contestată la acel moment.
Astfel, societatea Vodimedicor a chemat în instanţă SCJU şi SC Sante International SRL, pentru faptul că nu a fost de acord cu rezultatul unei licitaţii şi, în consecinţă, cu faptul că a pierdut un contract. Trebuie să menţionăm faptul că licitaţia nu a fost una publică, în sensul că, încă de la bun început, accesul doritorilor la caietul de sarcini se făcea numai contra cost şi doar dacă erai un bun cunoscător al labirintului licitaţiilor puteai găsi anunţul de intenţie al SCJU. Conform acestui anunţ, publicat la 25 februarie, Spitalul voia să achiziţioneze un pachet de consumabile sanitare pentru chirurgie cardiovasculară, adică proteze valvulare, fără de care chirurgia cardio-vasculară asupra unor pacienţi nu se poate face. Valoarea estimată, fără TVA, era de 38.730.084 lei, licitaţia fiind câştigată de către Sante International, iar Vodimedicor a contestat rezultatul, fără prea multe şanse de izbândă, motiv pentru care s-a ajuns în instanţă. Dănuţ Căpăţână, managerul SCJU, spunea că preţul cerut de către cele două firme ar fi făcut diferenţa, Sante International pretinzând cu 50% mai puţin decât Vodimedicor. Există totuşi şi o poveste în spatele acestei tranzacţii, una cu iz de interes personal. Asociaţii firmei Sante International sunt Adrian Gagheş, Alexandru Gabriel Ciupercă, Marinela Gagheş, Panagiotidis Panagiotis şi Zografos Fotios Michail, iar din acţionariatul firmei Vodimedicor fac parte Cristinel Spiridon Vodislav şi Dana Maria Vodislav. Totuşi, o explicaţie există. Se ştie că Dănuţ Căpăţână este un apropiat al PSD, acesta fiind sprijinit de social-democraţi pentru a accede la funcţia de director. Spiridon Vodislav este cumnatul medicului care l-a operat a