Firmele de intermediere a emigrărilor din România prosperă pe timp de criză. Numărul celor care vor să plece definitiv din România a crescut cu 50% faţă de anul trecut, atât înspre Canada, cât şi Noua Zeelandă.
Ciprian (31 de ani) şi Nicoleta Stan (30 de ani) au o fetiţă de cinci ani şi mai aşteaptă un copil. Anul acesta, după ce Ciprian a rămas fără un loc de muncă de două luni, s-au hotărât să plece din ţară. Definitiv. Au ales Canada ca ţară de destinaţie, însă aşteaptă naşterea celui ce-al doilea copil ca să înceapă procedurile de emigrare. „Mai trebuie şi să ne perfecţionăm limba franceză, pentru că vrem să mergem în Quebec şi să mai şi strângem bani pentru toate demersurile", spune Ciprian.
Maria şi George Marian sunt un pic mai avansaţi decât familia Stan. Şi-au depus deja dosarul, iar acum aşteaptă primul aviz, de la Ambasada Canadei din Viena, după care, dacă totul merge bine, vor fi chemaţi la un interviu. Toate procedurile durează, în cazul Canadei, aproape un an. După primirea vizei, solicitanţii mai au încă un an să părăsească România. Mai trebuie să aibă şi bani puşi deoparte, pentru primele luni de şedere şi de acomodare în Canada, în jur de 4.000-5.000 de dolari canadieni, în funcţie de numărul de membri ai familiei. „Soţia mea va fi acceptată în Ordinul medicilor veterinari, iar eu, absolvent de Politehnică, voi fi acceptat în Ordinul electricienilor, după ce voi face un curs de şase luni ", spune George, în vârstă de 43 de ani.
Canada, pământ românesc
Mulţi dintre cei care vor să plece din România aleg Canada şi pentru că, în partea franceză, există o diaspora românească foarte puternică. „Din cei 300.000 de oameni pe care Canada îi acceptă legal în fiecare an, 50.000 sunt români. Cam o treime dintre aceştia provin din Transilvania", declară Mihai Măicăneanu, consultant al firmei Alo Canada. „Candidaţii selec