Obezitatea, deviaţia de sept, răceala,şi alergiile suntcâteva boli care pot determina apariţia apneei
40 la sută dintre adulţi sforăie, relevă statisticile, dar numărul persoanelor afectate este dublu, având în vedere că partenerul celui în cauză este şi el afectat. Potrivit datelor, în 54 la sută dintre familii există o persoană care sforăie. Aşadar, sforăitul este o problemă serioasă, dar mai puţin luată în seamă de oameni, atrag atenţia medicii ORL.
Potrivit specialiştilor, există anumite categorii de persoane care sunt predispuse acestei afecţiuni. "Această problemă este una destul de importantă. Pacienţii care ştiu că sforăie trebuie să se adreseze medicului pentru a găsi adevărata problemă care determină apariţia sforăitului", spune dr. Irina Manoliu, specialist ORL.
tensiune au şi ele un rol determinant în apariţia sforăitului. Obezitatea, deviaţia de sept, răceala şi alergiile sunt alte afecţiuni care duc la apariţia apneei", menţionează dr. Manoliu. Potrivit specialiştilor, persoanele care fumează mult şi aleg mâncărurile bogate în kilocalorii sunt predispuse sforăitului. Uneori, sforăitul apare şi când sunteţi foarte obosiţi. Apneea în somn presupune şi episoade mai lungi sau mai scurte în care respiraţia se opreşte în timpul somnului, atrag atenţia medicii.
Medicul Irina Manoliu atrage atenţia că sforăitul duce la un somn agitat şi la incapacitatea organismului de a se odihni suficient în timpul somnului. Oboseala acumulată poate genera în timp mai multe afecţiuni cerebrale, menţionează specialiştii în ORL.
Persoanele care au un somn "zgomotos" pot acuza des dureri de cap şi ameţeli. "Pacienţii care nu îşi tratează apneea pot răguşi, pot suferi de tahicardii, pneumonii, bronşite sau faringite cronice", precizează dr. Manoliu.
Obezitatea, deviaţia de sept, răceala,şi alergiile suntcâteva boli care pot determina apari