Eliminarea impozitului minim reprezintă un pas minuscul către intrarea în normalitate a legăturilor fiscale dintre stat şi mediul de afaceri. Faptul că despre înlocuitorul lui, forfetarul, nu se ştie aproape nimic menţine starea de incertitudine în rândul patronilor fără de contribuţiile cărora statul ar falimenta într-o clipită.
Astfel, vestea premierului a fost doar pe jumătate bună. Impozitul minim, dincolo de cifre, a fost o măsură incorectă din două motive: pentru că obliga la plată şi patronii care nu aveau vânzări (s-a plătit, practic, faptul că ai firmă, nu afaceri) şi pentru că a pedepsit fiscal şi patronii corecţi, care şi-au plătit dările la stat. A fost un gest de neputinţă.
Patronii spun acum, cu jumătate de gură, că eliminarea lui va repara o parte din răul făcut. Au dreptate doar parţial. Firmele închise din cauza lui, care s-au refugiat în economia neagră, nu se vor mai întoarce acum la lumină. Le este mai bine acolo unde sunt, cel puţin atât timp cât statul se dovedeşte în continuare incapabil să le prindă. Atât timp cât şpaga va fi dată şi acceptată şi va continua să fie mai mică decât impozitul, economia neagră o va duce bine.
Pe principiul "Guvernul nu poate face nimic bun până la capăt", după ce patronii au respirat uşuraţi când premierul a anunţat moartea "deratizatorului", au fost nevoiţi să îşi ţină din nou respiraţia când l-au auzit pe şeful Finanţelor vorbind despre un nou impozit, pe care îl va introduce din ianuarie. Şi expresia corectă este "a vorbit despre", pentru că aşa a şi fost. Ministrul nu a anunţat un nou impozit, ci a vorbit despre el. Nu a spus nici cât e, nici cine trebuie să îl plătească. A spus doar că va fi şi că cineva tot îl va plăti. Dialogul de acum dintre Guvern şi mediul de afaceri este, e drept, mult mai bun acum, la eliminarea minimului, decât a fost la introducerea lui.
Măcar acum oficialii