Niciodată în viaţă nu ni s-a mai întâmplat să vedem ceva asemănător. Pe întinsul islazului, mioarele stăteau adunate, ciopor, pe sub câte un stejar falnic ori la buza unui râuşor care "fugea" să se întâlnească, mai la vale, cu Oltul. Când baciul a dat să se apropie de ele, mioarele şi-au ridicat capetele, ascultând, după care s-au pornit toate către omul care scotea sunete ce numai pentru ele aveau înţeles. Se buluceau... liniştit, care mai de care să-l atingă, să fie în preajma lui.
Baciului Ion îi străluceau ochii. Stăteam aparte, lângă băciţa Cecilia, şi numai ce-o auzim: "Tare îl mai iubesc pe baciu' animalele. Acu' ceva vreme, când a stat în spital câteva săptămâni, animalele - şi oile, şi câinii, şi măgarul - toate i-au dus dorul. Să fi văzut cum au venit în jurul lui când l-au văzut din nou". Baciul Ion Istrate de la Vlădeni a fost la un capăt de moarte, după ce a încercat să-şi salveze un câine din braţele ursului. Câinele apăra oile de jivină. Om şi animal şi-au unit forţele ca să dovedească intrusul. Baciul a rămas beteag la picior, după întâmplarea aceea. Dar nici o clipă cât a fost în spital nu s-a gândit să renunţe la ciobănit. Dapoi, cum să facă asta, când viaţa lu din asta-i făcută, din munca la stână, din mulsul oilor, din frământatul brânzei... Acum, cât am stat noi de vorbă, oile s-au mai depărtat de baci. El le priveşte depărtându-se, după care scoate din nou sunetul acela, de chemare... Şi întinde o mână. Una dintre mioare îl aude şi se întoarce la mâna lui întinsă, aşa cum ar veni un câine căruia îi întinzi un coltuc de pâine...
REŢETELE STÂNII
Lăsăm oile în grija celorlalţi ciobani şi ne întoarcem în "casa" stânii, acolo unde se face brânza. Mai întâi ne interesăm de ustensilele stânii. "Asta e lingura de cheag. E foarte mare. Cu ea amestecăm în lapte. Aici e linia cu care se taie telemeaua în cuburi, ăsta e cuţitul c
