Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secretarii din judetul Iasi, sanctionati la foc continuu - VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 30 septembrie 2010 ·

Adrian Bogdan Saramet O parte a secretarilor de comune din judetul Iasi au intrat in atentia conducerii Prefecturii iesene. Subprefectul Bogdan Saramet, presedintele Comisiei de Disciplina din cadrul Prefecturii, a precizat ca impotriva unor secretari au fost luate o serie de masuri administrative, printre care sanctionarea disciplinara cu diminuarea drepturilor salariale. Totusi, Comisia nu are dreptul de a impune aceste masuri, ci doar de a inainta solicitarea catre primarul localitatii, unde activeaza secretarul. Printre secretarii vizati de Prefectura, se numara Valentina Iosub, secretarul comunei Tatarusi, Costache Davidoaia, secretarul comunei Motca, Corneliu Caltais, secretarul comunei Trifesti si Paul Geantau, secretarul comunei Tibana. "Am avut cateva sedinte ale Comisiei de Disciplina, in care am adus in discutie activitatea mai multor secretari de pe raza judetului Iasi. Am primit cateva plangeri de la autoritatile locale, dar si de la cetatenii din judet, cu privire la activitatea acestor secretari de comune, iar in urma sedintelor de la comisie, am luat o serie de hotarari. Noi am sesizat unitatile administrativ-teritoriale de unde sunt secretarii respectivi, urmand ca autoritatile in cauza sa ia masurile legale care se impun", a precizat subprefectul Bogdan Saramet. Oficialul judetean le-a solicitat primarilor ca sesizarile sa fie puse in aplicare. "Comisia de Disciplina face un apel ca toate aceste propuneri de sanctionare sa fie puse in aplicare de primari, pentru ca noi nu putem decat sa propunem. Sunt cazuri care trebuie tratate cu interes, deoarece activitatea primariilor nu poate stagna, din cauza unor persoane care nu-si fac treaba asa cum scrie la carte", a adaugat subprefectul judetului Iasi.

Adrian Bogdan Saramet O parte a secretarilor de comune din judetul Iasi au intrat in atentia conducerii Prefecturii iesene. Subprefectul Bog

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 15 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°