Managerul general al Ştiinţei a dezvăluit faptul că situaţia financiară a clubului oltean nu este tocmai roză şi că în iarnă vor pleca unii jucători cu contracte mari.
Victor Piţurcă a mai anunţat că nu are linişte la Craiova din cauza locului din clasament şi că în iarnă va mai face achiziţii.
„Nu se mai face tam-tam pe la noi, vorbim mai puţin, dar asta nu înseamnă că este linişte. Eu chiar nu am avut linişte deloc, pentru că nu-mi convine poziţia din clasament. Îmi trebuie timp să îmbunătăţesc lotul, mentalitatea şi atitudinea. Şi nu stăm pe roze nici din punct de vedere financiar. Avem nevoie de ajutor. Mă voi întâlni cu factorii de decizie din oraş pentru a găsi soluţii să ajute echipa“, a spus Piţurcă.
„Nu mă gândesc la campionat, este o diferenţă prea mare de puncte, poate dacă băteam pe Rapid… Vom mai aduce jucători în iarnă, vom vedea dacă şi de la Steaua. Poate vor mai pleca şi jucători de la Craiova, unii cu contracte mari“, a mai spus fostul selecţioner.
Victor Piţurcă a mai precizat că Florin Costea va reveni pe gazon în 30-40 de zile şi că litigiul pe care clubul îl avea cu Dorel Stoica, pentru plecarea la Steaua, nu va mai exista.