Dacă ar fi să faci un exerciţiu de imaginaţie, care ar fi deosebirea între imaginea unui lucru care există deja şi a unui lucru care nu există? Îţi imaginezi că te duci în America, şi asta-i ceva ce există. Îţi imaginezi că te duci într-o ţară a îngerilor, şi asta nu există în realitatea fizică. Îţi imaginezi... că citeşti Goethe sau îţi imaginezi că citeşti o carte pe care ai scris-o tu însuţi, dar pe care n-ai scris-o niciodată altfel decât în imaginaţie. Creativitatea şi puterea ta apar tocmai în clipa în care poţi să-ţi imaginezi în toate detaliile un lucru pe care-l doreşti, dar nu este, încă, prezent în realitatea fizică! Asta au făcut toţi marii savanţi, toţi marii scriitori şi toate geniile lumii... Au făcut în imaginaţie ceea ce nu exista...
În lumea spirituală, ceea ce poţi să-ţi imaginezi există! În clipa în care ai avut puterea să-ţi imaginezi, obiectul imaginaţiei tale intră în comuniune cu tine. El chiar vibrează şi comunică, la fel ca personajele dintr-un vis. În imaginaţie tu eşti ca în vis. Puţin mai treaz, mai prezent, mai clar şi, mai ales, plin de "intenţie". Când visezi, nu intenţionezi să visezi. Ai adormit, n-ai nici o intenţie, nu eşti lucid; dacă visezi, visezi; dacă nu visezi, nu visezi. Visul se întâmplă, vine de la sine. E absurd de simplu. Pentru imaginaţie însă ai nevoie de intenţie. Şi intenţia este "cheia" creaţiei. Visul intenţionat este chiar puterea creatorului. Visul intenţionat devine şi realitatea creatorului.
Visează intenţionat. Imaginează-ţi precis şi exact ce anume vrei. Căci în cea mai mare parte a timpului tu laşi visul să te viseze. Laşi coşmarurile să te cuprindă. Tu le permiţi stafiilor "răului" sau ale durerii să te viseze, să te poarte prin lumile chinuitoare ale imaginaţiei tale. Laşi mintea să te poarte prin vise pe care nu ţi le doreşti, nu le vrei, nu le iubeşti deloc. Şi-n vremea aceasta tu p