Interviu cu dr. Filip Stanciu, director ştiinţific al Fundaţiei Lumina, coordonatorul programelor de studii universitare din cadrul nou-înfiinţatei instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, care-şi deschide porţile pe 6 octombrie.
Din acest an universitar, o nouă instituţie de învăţământ superior îşi deschide porţile. Este vorba de Universitatea Lumina, a cărei misiune ne-o prezintă chiar conducătorul acesteia.
Sunt foarte multe universităţi de stat şi private în România. De ce era necesară o altă universitate şi ce aduce nou Universitatea Lumina ?
F.S. În toată Europa Unită sunt poli regionali de învăţământ superior. Aşa se face că în toată Europa de Vest există universităţi regionale care reunesc institute de cercetare, facultăţi dintr-o zonă a Europei. Zona noastră de contact nu are asemenea poli. De aceea am gândit că putem înfiinţa o universitate a Europei de Sud-Est, vorbesc despre Lumina, care să poată desfăşura activităţi de în_văţământ nu doar pentru studenţii din România, ci şi pentru cei din Balcanii de Vest (Bulgaria, Grecia) sau din ţări din zona Mării Negre, inclusiv Moldova. O a doua idee ţine de faptul că modelul de universitate pe care îl propunem se bazează şi pe succesul învăţământului primar, gimnazial şi liceal pe care Fundaţia Lumina l-a dezvoltat în ultimii ani cu succes. Evident că prin acest „lanţ trofic" universitatea era ultimul tronson neabordat care să valorifice şi rezultatele învăţământului secundar. A treia idee ţine de faptul că această universitate, prin misiunea pe care şi-a asumat-o public, se doreşte a fi o universitate deschisă, multiculturală, inter şi transdisciplinară în care ponderea activităţilor didactice să fie cel puţin egală cu cea a cercetării, ştiindu-se faptul că marile universităţi ale lumii sunt axate pe cercetare.
Cum veţi aborda practica, având în vedere că acest