Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Iorga, un director ilegal?

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 30 septembrie 2010 ·

Demis din funcţia de director al Şcolii Postliceale Sanitare ,,Carol Davila” Târgu-Mureş din data de 1 septembrie 2010, profesorul Daniel Iorga refuză să se prezinte la Federaţia Naţională a Femeilor Mureş, organismul de care aparţine instituţia de învăţământ, pentru predarea documentelor şcolare, ştampilei şi cheilor. Profesorul Daniel Iorga refuză categoric eliberarea postului de director al instituţiei continuând să folosească bunurile şcolii, să ştampileze şi să ia hotărâri considerate revoltătoare de elevi şi cadrele didactice, care au mărturisit că sunt hărţuite şi ameninţate. Conform unei decizii a Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş din data de 1 septembrie 2009, profesorul Daniel Iorga a fost numit director al Şcolii Postliceale ,,Carol Davila” din cadrul Federaţiei Naţionale a Femeilor Mureş, dar nu mai mult de sfârşitul anului şcolar în curs, respectiv 31 august 2010.

Ameninţări la adresa reporterilor

În mod bizar pentru conducătorul unei instituţii de învăţământ, Daniel Iorga a refuzat orice dialog cu reprezentanţii cotidianului Zi de zi, pe care i-a ameninţat cu aducerea în instanţă. ,,Dacă apare numele meu undeva, în ziar sau la televizor, vă dau în judecată!”, a ameninţat, inexplicabil, Daniel Iorga, directorul demis din funcţie. La momentul respectiv, în după-masa zilei de miercuri, în curtea şcolii se aflau câteva zeci de studenţi nemulţumiţi de această situaţie, însă doar o parte dintre ei şi-au făcut curaj să îşi facă publice doleanţele, mărturisind că ,,ne este frică” sau ,,suntem prea stresaţi de această situaţie pentru a mai putea zice ceva.”

Încasări ilegale de bani?

La trecerea inginerului Octavian Apostolache (acuzat de studenţi că încasează ilegal taxele şcolare) pe coridorul şcolii, elevii prezenţi au început să îi adreseze tot felul de cuvinte cum ar fi ,,hoţul” sau ,,uitaţi-vă, acesta este domnul care n

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum 18 minute
Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Petru-Daniel Funeriu și-a depus astăzi candidatura la BEC pentru alegerile prezidențiale din acest an. Oficial de la BEC: Biroul Electoral Central

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 54 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 15 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Victor Ponta anunţă că renunţă în mod oficial la cetăţenia onorifică a Serbiei: Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru mine, întotdeauna România va fi pe primul loc

News.ro acum 25 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta a anunţat, sâmbătă, că renunţă la cetăţenia onorifică a Serbiei, pe care a primit-o pe când era premier. ”Decizia de a renunţa la cetăţenia sârbă are scopul de a demonstra că, pentru min

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum o ora
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum o ora
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°