Conducerea Poliţiei Comunitare din Târgu-Mureş face un apel către conducători auto pentru a nu bloca pista de biciclete şi trotuarul cuprins între intervalul format din strada Barajului şi intersecţia cu strada Dezrobirii din cartierul Mureşeni, în caz contrar aceştia riscând să fie sancţionaţi cu amendă în valoare de 200 de lei. „La începutul lunii august, anul curent, Primăria municipiului Târgu-Mureş a inaugurat strada Libertăţii care a fost modernizată pe segmentul cuprins între sensul giratoriu, de la intersecţia cu strada Barajului până la intersecţia cu strada Dezrobirii, din cartierul Mureşeni. Pe lângă refacerea structurală a carosabilului, municipalitatea a investit într-un trotuar şi o pistă de biciclete, identice cu cele din ţările occidentale, amenajări ce se întind pe toată lungimea porţiunii de stradă menţionate. Sfidând bunul simţ, unii conducători auto parchează maşinile pe cele două zone destinate pietonilor şi bicicliştilor, punând în pericol infrastructura în cauză, care nu a fost construită pentru a rezista unui asemenea tonaj, determinând în acelaşi timp pietonii şi bicicliştii să circule pe carosabil, fapt ce le pune în pericol integritatea fizică sau chiar viaţa”, a declarat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Comunitare Târgu-Mureş.
Potrivit acestuia, deşi Poliţia Comunitară a intervenit în mod repetat şi a sancţionat şoferii indisciplinaţi, periodic se înregistrează situaţii de genul celor menţionate anterior. „Contextual, atragem atenţia tuturor conducătorilor auto că în conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 197/2007, articolul 26, alineatul 1, riscă a fi sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 200 lei, iar începând cu luna octombrie, anul curent, vom proceda şi la ridicarea autovehiculelor parcate în zonă”, a precizat Valentin Bretfelean.
Conducerea Poliţiei Comunitare din Târgu-Mureş fac