Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţi începe curăţenia la Craiova » Trei out la iarnă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 30 septembrie 2010 ·

David Lopes, Dilevski şi Dina sînt pe lista neagră a lui Piţi.

"Sînt destui jucători cu salarii foarte mari pe care nu şi le justifică. Aştept finalul turului ca să îmbunătăţesc lotul. Dacă există deja o listă cu cei care vor pleca la iarnă? Posibil!", a dezvăluit ieri Victor Piţurcă.

Surse autorizate susţin că managerul general va căuta modalităţile prin care Ştiinţa să "rupă" în intersezon contractele cu fundaşul David Lopes, brazilianul adus în vară care nu prinde echipa, cu închizătorul Spase Dilevski şi cu vîrful Mihai Dina, ale căror prestaţii nu l-au mulţumit deloc pe Piţurcă.

Nici Mihai Costea şi nici bulgarul Emil Gargorov nu stau pe roze, dar în cazul primului Piţi e tentat mai degrabă să-i acorde credit cu condiţia ca fratele mai mic al lui Florin să-şi schimbe mentalitatea. "Mihai trebuie ajutat şi de noi, şi de public, îşi va reveni", a spus fostul selecţioner.

"Deocamdată, nu ne gîndim la titlu. Dacă însă le învingeam pe Pandurii şi pe Rapid, am fi putut spera să intrăm în lupta pentru campionat"

"În acest moment nu sînt mulţumit de nici un compartiment! Voiam mai multe acţiuni de la jucătorii mei la Tîrgu Mureş. Publicul e forţa noastră, promit că vom deveni puternici!"

"Credeţi că la Craiova e linişte? Vi se pare! Nu am pace pînă cînd nu ne vom îmbunătăţi locul în clasament, mentalitatea şi pregătirea"

"Nu există găşti la echipă! Vreau să fac o trupă care să facă faţă şi în competiţiile europene"

Victor Piţurcă, manager general U Craiova

David Lopes, Dilevski şi Dina sînt pe lista neagră a lui Piţi.

"Sînt destui jucători cu salarii foarte mari pe care nu şi le justifică. Aştept finalul turului ca să îmbunătăţesc lotul. Dacă există deja o listă cu cei care vor pleca la iarnă? Posibil!", a dezvăluit ieri Victor Piţurcă.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 9 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 7 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 10 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 8 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 8 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 8 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Harghita: O femeie şi-a prins mână în maşina de tocat carne / A ajuns la spital cu toate cele cinci degete strivite

News.ro acum 10 ore
O femeie de 42 de ani din judeţul Harghita a ajuns, duminică, la spital, după ce şi-a prins mâna în maşina de tocat carne. Toate cele cinci degete sunt strivite. ”Persoană cu degetele prinse în maşina de tocat carne, în localitatea Satu Mare. La faţ

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 10 ore
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Patru motociclete au fost implicate într-un accident pe șoseaua Transapuseana. Patru oameni sunt răniți

Ziare.com acum 12 ore
Un accident rutier între patru motociclete s-a produs, în după-amiaza de duminică, 22 septembrie 2024, pe șoseaua Transapuseana. Patru persoane au fost rănite în urma accidentului produs duminică pe Transapuseana, în judeţul Alba, traficul în zonă f

Vremea

București
acum

16°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/29°
joi

19°/29°
Iasi
acum

13°
lun.

13°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/23°
joi

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/26°