Îl văd, îl simt, îl ştiu. Sufletul administraţiei noastre este sufletul lui Ghiţă Pristanda, poliţaiul. Nu înţelegeţi ce vreau să spun? Iată-l:
● La început, împreună cu prefectul Tipătescu.
„PRISTANDA: Şi la mine, coane Fănică, să trăiţi! Greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: «Mai roagă-te şi tu de domnul prefectul să-ţi mai mărească leafa, că te prăpădeşti de tot!... » Nouă copii, coane Fănică, să trăiţi! nu mai puţin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! Nouă copii şi optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumeraţie mică, după buget.
TIPĂTESCU (zîmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, aşa e... decît tu nu eşti băiat prost; o mai cîrpeşti, de ici, de colo; dacă nu curge, pică... Las’ că ştim noi!
PRISTANDA: Ştiţi! Cum să nu ştiţi, coane Fănică, să trăiţi! Tocma’ dumneavoastră să nu ştiţi...
TIPĂTESCU: Şi nu-mi pare rău, dacă ştii să faci lucrurile cuminte: mie-mi place să mă servească funcţionarul cu tragere de inimă... Cînd e om de credinţă...
PRISTANDA: De credinţă, coane Fănică, să trăiţi!“
● Apoi, PRISTANDA cu sine însuşi:
„Grea misie, misia de poliţai... Şi conul Fănică cu coana Joiţica mai stau să-mi numere steagurile... Tot vorba bietei neveste, zice: «Ghiţă, Ghiţă, pupă-l în bot şi-i papă tot, că sătulul nu crede la îl flămînd...» Zic: curat! De-o pildă, conul Fănică: moşia moşie, foncţia foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica: trai, neneaco, cu banii lui Trahanache...
(luîndu-şi seama) babachii... Da’ eu, unde? Famelie mare, renumeraţie după buget mică. (Şade în fund pe un scaun la o parte.)“
● Povestind arestarea lui Caţavencu, adică abuzul comis la ordinul prefectului:
„O făcurăm şi p-asta... şi tot degeaba. Am pus mîna pe d. Caţavencu...
Cînd am asmuţit băieţii de l-
