Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blocuri „îmbrăcate“ de iarnă

Publicat in Ziarul Financiar, joi 30 septembrie 2010 ·

Iarna care urmează va aduce primele milioane de euro economisite în urma reabilitării blocurilor de locuinţe. Deşi statul este mândru de rezultate, proprietarii şi firmele de construcţii spun că ce s-a făcut până acume ste doar o picătură într-un ocean.

Dacă vor fi finalizate anul acesta cele 29.000 de locuinţe, după cum şi-a propus statul, se va ajunge la un total de aproximativ 54.000 de locuinţe reabilitate termic, potrivit datelor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Luând în calcul o economie lunară de 100 de lei per apartament la factura de întreţinere obţinută în urma reabilitării blocului, s-ar putea economisi anul acesta aproape 4 milioane de euro din reducerea consumului de energie, potrivit calculelor ZF.

Pentru locatarii care încă sunt conectaţi la sistemul centralizat de încălzire, veştile apărute în ultimele luni sunt însă destul de proaste şi le alungă gândurile că vor rămâne cu bani în plus în buzunar. Se vorbeşte despre eliminarea subvenţiilor statului pentru gigacalorie, iar facturile s-ar putea dubla, astfel că toată economia aşteptată în urma modernizării blocului va fi cel mai probabil anihilată. Încă nu a fost luată o decizie de către consiliile locale pentru iarna aceasta, anunţată de meteorologi şi cercetători drept una dintre cele mai friguroase. Până în septembrie, din cele 29.000 de locuinţe planificate anul acesta în programul de reabilitare termică, pentru care statul a alocat 150 de milioane de lei (36 de milioane de euro), au fost finalizate în jur de 12.000 şi au fost cheltuiţi 121 de milioane de lei (29 de milioane de euro).

"Sunt 40.000 de locuinţe în lucru şi chiar în această perioadă încep noi lucrări în oraşe din ţară. Toată lumea e mulţumită şi din punctul nostru de vedere programul merge foarte bine. Ar fi trebuit să alocăm şi mai mulţi bani, având în vedere solicitările primite. Prin

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Diane Keaton. Actrița americană avea 79 de ani

HotNews acum 4 ore
Actrița americană Diane Keaton, laureată cu Premiul Oscar, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, anunță sâmbătă revista americană People. Potrivit People, care citează un purtător de cuvânt al familiei, apropiații legendarei actrițe au ceru

A murit Flavius Domide, jucător legendar al clubului UTA Arad și al fotbalului românesc. „Bătrâna Doamnă, îndurerată”

HotNews acum 7 ore
Fostul jucător de fotbal Flavius Domide a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat clubul UTA Arad, într-un comunicat pe pagina de Facebook. „Bătrâna Doamnă, îndurerată: s-a stins marele Flavius Domide. Tristeţea cuprinde întreg Aradul în această zi

Game changer: Trump și Zelenski au discutat despre posibila furnizare de rachete Tomahawk în Ucraina

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele american Donald Trump și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au avut sâmbătă o convorbire telefonică de aproximativ 30 de minute, în care au discutat posibilitatea ca Ucraina să pr

Scrisoare anonimă despre un posibil atentat, descoperită în catedrala Notre-Dame din Paris. „Va fi un măcel!"

Adevarul acum 7 ore
O scrisoare anonimă a fost descoperită vineri după-amiază în curtea catedralei Notre-Dame din Paris. Mesajul a fost găsit de ţârcovnicul bisericii, lângă lumânările aprinse.

Înainte de România - Austria, Victor Pițurcă îl contrazice pe Lucescu: „Trebuie să facă asta!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Victor Pițurcă (69 de ani), fostul selecționer al României, a prefațat partida „tricolorilor” cu Austria, în preliminariile Campionatului Mondial. Cu un succes, elevii lui Mircea Lucescu (80 de ani) păstrează șanse pentru locul 2 și posibilitatea un

Joe Biden face radioterapie pentru cancer. Care este starea fostului preşedinte american

HotNews acum 8 ore
Fostul preşedinte american Joe Biden face radioterapie pentru tratarea cancerului de prostată cu care a fost diagnosticat în luna mai a acestui an, a anunţat sâmbătă un purtător de cuvânt al fostului lider de la Casa Albă, transmite Reuters. „Ca par

Ludovic Orban despre Georgescu: „Nu s-a născut din neant”. Fostul premier vorbește despre „cea mai proastă decizie” a lui Klaus Iohannis

Mediafax acum 8 ore
Într-o emisiune specială de la Digi24, de sâmbătă, Ludovic Orban, actualul consilier prezidențial, a declarat că fostul președinte Klaus Iohannis a luat, în opinia sa, „cea mai proastă” decizie din mandatul său. De asemenea, Ludovic Orban consideră

Preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să folosească toate fondurile disponibile pentru plata trupelor

Ziarul Financiar acum 3 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că a cerut Departamentului Apărării să folosească „toate fondurile disponibile” pentru a se asigura că trupele americane sunt plătite miercuri, în ciuda paraliziei bugetare a guvernului, potrivit AP. Într

Diana Șoșoacă îl bagă în CORZI pe Călin Georgescu: „Nu ți-e rușine să-ți bați joc de oamenii care te-au votat și te-au ajutat?”

Gandul acum 7 ore
Diana Șoșoacă l-a taxat dur pe Călin Georgescu, fostul candidat la Președinția României. Șoșoacă îi reproșează lui Georgescu faptul că s-a dezis de George Simion, liderul AUR. „Domnul Georgescu s-a dezis de domnul George Simion. Facem abstracție că

Circulația trenurilor între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni, suspendată temporar

Mediafax acum 8 ore
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, în perioada 14 – 17 octombrie 2025, în intervalul orar 09:00 – 14:00, personalul de specialitate al Sucursalei Regionale CF București va executa lucrări de întreținere tehnică și revizii bia

Vremea

București
acum

11°
dum.

8°/20°
lun.

12°/19°
mar.

10°/12°
mie.

9°/14°
Iasi
acum

11°
dum.

11°/18°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
mie.

6°/13°
Constanta
acum

dum.

8°/17°
lun.

12°/19°
mar.

12°/13°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
mar.

6°/13°
mie.

4°/12°
Timisoara
acum

10°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

9°/16°
mie.

9°/14°