Dincolo de birocraţie şi de lipsa sprijinului pentru agricultură din România, fermierul a reuşit să înfiinţeze mai multe afaceri profitabile.
Dumitru Ardelean este îndrăgostit de agricultură, deoarece, aşa cum afirmă, „în vremurile astea, numai cei cu bani foarte mulţi sau cei îndrăgostiţi de acest domeniu pot răzbi. Eu fac parte din a doua categorie”.
S-a apucat de agricultură imediat după ce a terminat facultatea, în 1986, „atunci când lucrurile stăteau altfel”. După 1990, a cumpărat activele şi investiţia de la ferma pomicolă la care fusese angajat.
De-a lungul anilor, a accesat mai multe finanţări europene, dezvoltând o fermă pomicolă, o fabrică de procesare a laptelui de oaie, iar împreună cu Cooperativa Agricolă Transilvania, al cărei co-fondator este, a înfiinţat abatorul pentru carne de oaie în comune Hereclean, în valoare de peste patru milioane de euro şi unic în ţară.
„Am o fire optimistă“
De asemenea, prin intermediul cooperativei agricole ajută crescătorii de oi din Sălaj să-şi comercializeze produsele în străinătate, în lipsa oricăror pieţe în România.
„Am o fire foarte optimistă şi asta m-a ţinut pe linia de plutire, deoarece ca să realizezi ceva în domeniul agriculturii trebuie să ai nervi de fier. Există atâta birocraţie şi atâta legislaţie absurdă, atâta dezinteres din partea instituţiilor statului încât foarte mulţi renunţă la orice iniţiativă încă înainte de a începe”, a spus fermierul.
„Am văzut tot felul de acţiuni de sprijin pentru persoane cu handicap, pentru pensionari, pentru şomeri, pentru ţigani, dar pentru persoanele care muncesc efectiv nu există nici un program de sprijin,” a mai arătat nemulţumit argricultorul.
Ce îi place:
Să ducă un lucru la bun sfârşit, pentru a se putea bucura de realizările sale. Îi place să vadă lucruri frumoase, fie că sunt op