Nu de azi, nu de ieri, o ştim cu toţii, fluxul bănesc judicios orientat a putut face minuni inclusiv la noi, în domeniul atât de pretenţios, de reprezentativ, de delicat, al culturii.
Este exact ceea ce se întâmplă astăzi în zona de acţiune - de această dată culturală - a Băncii Naţionale a României.
O aniversare prin cultură, prin muzică, momente animate de mişcarea dansatorilor, de imagini de o impresionantă plasticitate, de verbul, de adresarea inconfundabilă a unui mare maestru al scenei...; sunt momente întremătoare ale spiritului, ale conştiinţei; căci strădania întru cultură devine înnobilatoare.
S-au împlinit 130 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii fundamentale a statului modern, una dintre cele mai vechi instituţii europene de acest fel. „Bătrâna doamnă" a îmbrăcat straie de sărbătoare. „Zilele culturale" ale acesteia s-au depănat într-o primă ediţie care, sperăm, va fi reluată la fiecare început de septembrie.
Concertul de deschidere, concertul simfonic al Filarmonicii bucureştene, la Ateneul Român, a fost condus de maestrul Horia Andreescu; un program de largă adresare, un program primit cu enorm interes de public, de invitaţi, de oficialităţi.; a inclus lucrări celebre semnate de George Enescu, Grigoraş Dinicu, de alţi maeştri ai muzicii universale, de Johann Strauss, Bedfich Smetana, Béla Bártok; tânăra generaţie a muzicienilor performeri a fost reprezentată de pianistul Andrei Licareţ, solistul a două dintre părţile primului Concert de Frédéric Chopin. La cererea insistentă a publicului a fost intonat celebrul vals Valurile Dunării de Iosif Ivanovici, pagină de mare inspiraţie melodică, lucrare compusă în chiar anul 1880, anul inaugurării Băncii Naţionale. Umorul, buna dispoziţie nu l-au părăsit pe Horia Andreescu nici atunci când a amintit celor prezenţi că celebritatea acestei lucrări i-