Cristi Chivu (29 de ani) a evoluat fără greşeală în meciul din Liga Campionilor cu Werder Bremen, fiind lăudat de Rafa Benitez, antrenorul lui Inter, la adresa căruia avusese o ieşire nervoasă sâmbăta trecută.
Cristi Chivu a făcut, miercuri, cel mai bun meci din acest sezon pentru Inter Milano. Integralist împotriva lui Werder Bremen, fundaşul român l-a impresionat pe antrenorul Rafa Benitez, căruia îi reproşase, sâmbăta trecută, că tactica din meciul cu AS Roma (0-1) îl pune în dificultate.
Samuel Eto’o l-a iertat
“Am discutat cu Chivu despre incidentul de sâmbătă, am lămurit lucrurile, iar astăzi (n.r. - miercuri) a jucat super”, a declarat tehnicianul spaniol.
Căpitanul naţionalei a fost iertat şi de atacantul camerunez Samuel Eto’o, unul dintre colegii despre care Chivu îi spusese lui Benitez că nu-l ajută suficient pe faza de apărare.
“I-am spus lui Cristi că nu este bine să vorbească la nervi. Am discutat în vestiar şi totul a fost dat uitării. Aici, la Inter, facem parte dintr-o mare familie”, a declarat Eto’o.