Rovinieta electronică a intrat în vigoare vineri, 1 octombrie. Potrivit noului sistem, după achitarea tarifului, şoferii nu vor mai primi vechiul autocolant, care se lipea pe parbriz, ci un bon de casă sau factură, economia realizată astfel fiind de aproximativ opt milioane de euro.

Plata rovinietei este înregistrată automat într-o bază de date on-line, iar verificarea acesteia se poate face automat, în câteva secunde.
Controlul rovinietei se face fie prin intermediul sistemelor de camere video, fie în trafic, de către echipe de controlori.
Camerele video înregistrează numărul de înmatriculare al vehiculelor, care sunt verificate apoi în baza de date on-line, iar în cazul în care numărul nu este găsit, se interoghează baza de date a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pentru identificarea contravenientului.
Toate operaţiunile au loc on-line, în doar câteva secunde. Odată identificat posesorul autoturismului filmat circulând fără rovinietă, i se va întocmi proces verbal şi i se va trimite amenda prin poştă, la domiciliu.
Amenzile vor fi între 250 şi 500 de lei pentru autoturisme, între 750 şi 1.200 pentru vehiculele cu masa maximă de 3,5 tone şi poate merge până la 4.500 de lei pentru camioanele cu masa de minim 12 tone.
Pentru autoturisme, valoarea despăgubirii este de 28 de euro, 96 de euro pentru vehiculele de marfă cu masa până la 3,5 tone, 320 de euro pentru camioanele cu masa între 3,5-7,5 tone, 560 de euro pentru camioanele cu masa între 7,5 şi 12 tone şi vehiculele de transport pasageri cu mai mult de 23 de lo