Realitatea TV schimbă armele. Acest lucru se întâmplă în plin război civil, mai mult sau mai puţin mediatic, în care trăim - conform spuselor lui Teodor Baconschi la televiziunea publică, unde şeful diplomaţiei române a fost invitat să-şi explice adeziunea la partidul-stat. Sursa: EVZ
Nu vă speriaţi, postul anti-Băsescu nu întoarce armele, aşa cum face doar în momentele decisive. Ci numai le schimbă. Se repoziţionează, graţie unui proiect propus de noul director, Stelian Tănase. Proiectul i s-a părut OK şi a fost aprobat de Sorin Ovidiu Vîntu, mogulul, precizează jumătatea cu barbă a binomului "Tănase - Dinescu", obligându-se să nu intervină niciodată, telefonic sau în alt fel, în politica editorială.
Pentru a nu ne abate de la analizarea proiectului, nu vom zăbovi asupra unei afirmaţii ce pare să admită implicit că până acum s-a mai intervenit telefonic, nici nu îl vom compara pe SOV cu alt patron care jură că nu se bagă, regulă instituită de Gigi Becali la orice numire a unui antrenor la Steaua.
Proiectul, aşadar. "Regulile BBC se vor aplica în post punct cu punct. BBC se menţine ca fiind structura media cu cea mai mare autoritate. Sunt reguli jurnalistice foarte dure pentru România, pentru presa de aici, dar încercăm din punct de vedere al meseriei să aplicăm aceste reguli", mărturiseşte Tănase.
Să fiu bine înţeles, comentariul pe care îl parcurgeţi nu doreşte să ştirbească nici cu o iotă din prestigiul intelectualului Stelian Tănase. Îl stimez, l-am citit cu plăcere, îi aştept de fiecare dată documentarele la televizor (din păcate, nu şi emisiunea cu Mircea Dinescu, pe care, totuşi, o consider cea mai reuşită transmisiune la care nu se uită nimeni). Temerea e, şi aici văd rostul dezvoltării unei aparent banale ştiri de media, că n-o să se schimbe nimic esenţial la televiziunea ce dă zi şi noapte exemple de părtinire