Unul dintre puţinele proiecte PHARE încă funcţionale.
Blocurile se uită prin ferestrele fără geamuri la oamenii care au ieşit afară să se bucure de ultimele rămăşiţe ale verii. Vântul adie fără curaj, cât să umple o fustă verde atârnată la uscat pe o frânghie. Copiii au fugit de mucegaiul din băile în care nu mai curge apă de vreo opt ani şi de singura cameră, pe care o împart cu părinţii şi fraţii, şi se bălăcesc în zoaiele care se preling din covorul unui vecin care îşi permite apă curentă. Aici, în cartierul George Coşbuc din Cugir, trăiesc vreo 1.600 de ţigani. Veniţi din toate colţurile ţării atunci când s-au construit fabricile, la salarii mari şi locuri de muncă sigure, rămaşi fără serviciu unul după altul, când fabricile şi-au restrâns activitatea, trăiesc acum de pe o zi pe alta, fără să-şi permită luxul facturilor achitate. Pentru ei, în 2005 a început construirea unei băi sociale, printr-un proiect PHARE, în care 48.690 de euro au reprezentat finanţare nerambursabilă, iar restul din 51.124 de euro - contribuţia Primăriei Cugir. Astăzi, baia socială din Cugir este unul dintre puţinele proiecte PHARE din ţară care încă funcţionează. Banii nu s-au dus de această dată doar pe campanii de informare, fluturaşi şi conferinţe, ci au construit ceva durabil. "De ce aţi făcut baie socială, şi nu o capelă?", au zis unii la început. Dar când au văzut că fiii lor sunt respinşi de colegi la şcoală, pentru că miroseau urât, au început să înţeleagă.
Într-o centrală termică dezafectată, muncitorii, ţigani cei mai mulţi dintrei ei, au curăţat pereţii, i-au văruit, au pus instalaţii sanitare şi apoi au venit să se spele. Gratuit, până la începutul acestui an, când criza a pus tarif şi pe baia săracilor. Acum, să speli o maşină de rufe costă 3,5 lei, sumă în care intră şi detergentul. Copiii încă se pot spăla gratuit, şi ei