Dineul oficial a avut loc la un restaurant de lîngă sediul BNR, mîncarea, băutura şi programul artistic fiind exclusiv româneşti
Pentru fiecare meci internaţional, protocolul impus de UEFA prevede ca oficialii celor două echipe să ia masa împreună fie în dimineaţa jocului, fie cu o seară înainte. Conducerea Stelei a programat dineul pentru miercuri seară şi de data aceasta a ales un restaurant cu specific românesc din Bucureşti.
Au venit Giovanni şi Victor
Preşedintele, vicepreşedintele şi unul dintre directorii lui Napoli au fost invitaţi la "Terasa Doamnei", restaurant situat vizavi de sediul central al Băncii Naţionale a României. Aici s-a închiriat o întreagă lojă de la etaj, localul fiind amenajat într-un fost cinematograf din Capitală.
Şefii Stelei, care au fost însoţiţi de fraţii Ioan şi Victor Becali, le-au pregătit o surpriză italienilor. Au comandat o seară exclusiv românească. De la aperitiv pînă la băutură şi desert, inclusiv programul artistic fiind cu specific din România.
O oră de dansuri populare
Pe scena de la parter au cîntat diverşi interpreţi de muzică populară, iar de la ora 21:00 au început dansurile populare. La finalul dineului, cei 3 italieni s-au declarat încîntaţi de modul în care au fost primiţi şi au promis că se vor revanşa la meciul retur, programat cu o săptămînă înainte de Crăciun, la Napoli.
Ce s-a mîncat la dineu
- aperitiv format din brînză de vaci, brînză de oaie, minipiftii, chifteluţe, salam, măsline, ouă
- cîrnaţi de Pleşcoi
- pastramă de berbecuţ şi de oaie făcută la grătar
- mici
- plăcintă cu brînză şi papanaşi
Ce s-a băut la dineu
- ţuică
- vin alb şi roşu
- must
Patronii n-au fost prezenţi
Boss-ul lui Napoli, Aurelio De Laurentis n-a putut veni la Bucureşti. În vîrstă de 61 de ani, patronul gru