Istoria e presărată cu o seamă de momente sîngeroase ce au pus capăt vieţii unor căpetenii de state: Ludovic al XVI-lea [i Maria An-toaneta, Franz Ferdinand, Nicolae al Il-lea împreună cu întreaga-i familie, Abraham Lincoln, Kennedy.

La noi, sordidul cuplu Ceauşescu. Episod ce-l alătură unor personaje de-o extracţie mult diferită, prin-tr-un joc cinic al istoriei, reconstituit cu o mare acribie şi cu un dar al suspansului, în trăsături cvasidefinitive, de către jurnalistul Grigore Cartianu. Citindu-i voluminoasa scriere pe nerăsuflate (nu s-ar putea altminteri), avem prilejul de-a ne confirma unele presupuneri, graţie copioasei documentări ce ni se pune la dispoziţie, dar şi de-a afla lucruri noi, surprinzătoare, ce sporesc la maximum tensiunea evenimentelor din decembrie 1989. Este evident că „independenţa" faţă de Moscova, clamată de dictator, era o gogoriţă. Odată ce s-a retras umbrela sovietică, prăbuşirea sa, ca şi a congenerilor săi, chiar dacă lipsiţi de alura-i despotică, din Estul Europei, era iminentă. La fel de evidentă este însă şi continuitatea mentalităţii şi conduitei comuniste. Dacă, precizează pe bună dreptate dl Cartianu, Revoluţia s-a consumat pînă la 22 decembrie, ora 12,09, cînd elicopterul lui Ceauşescu şi-a luat zborul de pe acoperişul Comitetului Central, ceea ce a urmat n-a fost decît o contrarevoluţie, al cărei rezultat îl reprezintă 957 de morţi. „O crimă în masă", comisă cu sînge rece de către „nucleul CFSN condus de troika moscovită Iliescu-Militaru-Brucan". Acesteia i se poate imputa inclusiv execuţia Ceauşeştilor, în urma unui simulacru de proces, conform paradigmei staliniste puse iarăşi în funcţiune: „Într-un dialog cu istoricul Alex Mihai Stoenescu, generalul Stănculescu povesteşte cum i-a fost dat ordinul de lichidare a Ceauşeştilor: «Cei din grupul lui Iliescu mi-au spus că trebuie organizat un proces care să în