­La 1 octombrie 1990 a început primul an universitar de după căderea comunismului. Unele reforme fuseseră ini­ţi­ate încă din primăvară, prin depo­li­ti­zarea materiilor de curs. O dată cu noul an însă, învăţământul superi­or românesc a căpătat o nouă faţă, prin eliminarea principiului conform că­ru­ia planul de învăţământ se făcea în funcţie de necesităţile din pro­duc­ţie.

Aşadar, dacă pentru anul univer­si­tar 1989/1990 fuseseră scoase la concurs 22.000 de locuri, după se­si­u­nea de examinare din 1990 au fost îns­crişi aproximativ 40.000 de studenţi. S-au creat noi universităţi, Ro­mâ­nia ajungând să aibă 18 centre uni­versitare. În cadrul universităţilor s-au creat facultăţi noi - mai ales în do­meniul ştiinţelor umaniste -, precum şi specializări noi. Numărul studenţilor pe ţară a crescut şi prin de­ci­zia unor facultăţi cu profil uma­nist de extindere a anilor de studii de la patru la cinci.

Anul universitar a debutat cu scan­dalul avalanşei de contestaţii. Întrucât candidaţii picaţi nu mai erau obligaţi să se încadreze în producţie, ca în trecut, au încercat să forţeze no­ta prin solicitări de recorectare a lu­crărilor, în speranţa suplimentării lo­curilor. Într-o conferinţă de presă din 28 septembrie, oficialii Ministe­rului Învăţământului şi Ştiinţei sus­ţineau că numărul de contestaţii era nejustificat, deoarece universităţile aveau dreptul să stabilească liber ba­remul şi criteriile de selecţie, în baza noilor norme privind autonomia unive­rsitară. Nici profesionalismul ca­drelor didactice care corectaseră lu­crările nu putea fi pus sub semnul în­trebării, mai precizau funcţionarii ministerului, atâta vreme cât corpul profesoral fusese „epurat" de studenţi în lunile ulterioare Revoluţiei, conform criteriului valorii.

Într-un interviu pentru ziarul România liberă, Gheorghe Ştefan, ministrul Învăţă­mân­tului şi Ştiin