Dinadins, într-o duminică, Felix o luă pe strada Antim. Prefacerile nu schimbaseră cu totul caracterul străzii aşa cum îl ştiuse din urmă cu aproape cincisprezece ani. Casa lui moş Costache era leproasă, înnegrită.

Poarta era ţinută cu un lanţ şi curtea toată stătea năpădită de scaieţi. Nu mai părea să fie locuită. Felix îşi aduse aminte de seara cînd venise cu valiza în mînă şi trăsese de schelălăitorul clopoţel. I se păru că ţeasta lucioasă a lui moş Costache apare în uşă şi vechile vorbe îi răsunară limpede la ureche: „Aici nu stă nimeni!"

Se urcă repede în trăsura de piaţă cu care venise.

A doua zi porni spre Sinaia. Bucureştiul rămase sub căldura prea mare a verii. Era sezon mort. Lumea se răspîndise pe la moşii ori în staţiile de vacanţă. Unii plecaseră chiar la Paris, unde începuseră Jocurile Olimpice. Felix îşi pregătise drumul spre Karlsbad, dar pînă atunci mai era vreme. Nevastă-sa nu voise să vină la Sinaia, oraşul prea mărunt o plictisea şi avea una dintre migrenele care-i stricau viaţa. Felix plecă singur, cu trenul.

Orăşelul montan, înţesat de lume, era mai curînd obositor decît plicticos. Dar Felix se închise în odaia lui din vila unde obişnuia să fie găzduit, deschizînd doar ferestrele spre munte şi începu să studieze un tratat de patologie. Era altceva decît în focul verii bucureştene. Spre seară abia, ieşi să mănînce, apoi, doar ca să vadă lume şi să se arate ei, ca un medic high-life ce era, intră la Cazino. Deşi era luni, sălile erau bine garnisite. Totuşi puţini jucau. La o masă de ruletă era ceva animaţie şi alţi cîţiva se strînseseră la chemin. Felix îi cunoştea pe mulţi dintre cei de faţă.

La ruletă, Grigore Mihăilescu juca făcînd mişcări de profesionist, iar iubita lui, frumuşică, dar cam nesărată, gîndea Felix, se învîrtea în spatele lui, plictisită, frecînd în mînă cîteva