Coloşii îşi târâie rugina şi anii prin gări numai de ei ştiute. Continuă să „înghită“ oameni, deşi nu ca altădată, şi privesc liniştiţi în zările netulburate de pericolul de a fi trecuţi pe o altă linie. Cea moartă. Cu mulţi ani în urmă, trenul era cel mai iubit mijloc de transport. Călătorii se grăbeau să urce în vagoane şi, de fiecare dată când trenul ajungea la destinaţie, o undă de regret se putea citi pe chipul lor. Între timp, însă, lucrile s-au schimbat drastic. Totul se reduce, acum, la vagoane neîngrijite şi distruse de timp, agăţate de locomotive îmbătrânite, lipsite de puterea de a se mai trage pe sine după ele, fără a pune la socoteală şi vagoanele roase de rugină şi nepăsare.
Vagoanele, murdare şi „pătate“ cu mesaje matrimoniale
La ora 6.20, când zorii abia mijesc, în staţia CFR din Slobozia, câţiva călători aşteaptă liniştiţi, pe peron, personalul care îi duce în Capitală. Trenul nu este încă tras pe linie.
Din depărtare, un conductor cu un steguleţ galben în mână face semn mecanicului să aducă trenul din depou în staţie. Încet, încet, vagoanele sunt împinse pe şinele de oţel, roase de trecerea ireversibilă timpului. În timp ce se pregăteşte să urce într-unul din cele şapte vagoane ale trenului personal 8122, Slobozia Veche- Bucureşti Nord, un tânăr se uită la ceas şi, apoi, exclamă intrigat: „Cu siguranţă vom întârzia. Ora plecării a trecut demult“. Imediat ce împiegatul se asigură că toată lumea a urcat, face semn mecanicului să pornească la drum. Vechi de mai bine de 30 de ani, la interior, vagoanele arată sumbru. Mizeria se întâlneşte la tot pasul, de-a lungul coridoarelor. Uşile compartimentelor abia se închid, iar geamurile sunt folosite pe post de sistem de ventilaţie. Pe scaune, este imposibil să te aşezi. Arată de parcă hoardele de tătari ar fi ales trenul în migraţia lor de-a lungul vremii.
Pe spătarul unuia
