Pentru melomanul iubitor al operei wagneriene, reîntoarcerea, a doua oară consecutiv, la templul lui Wagner, constituie un miracol. Prin-tr-un complex de împrejurări fericite, am revenit în vară la Festivalul de la Bayreuth pentru a urmări noua producţie de „Lohen-grin", deşi recomandările erau negative.

Doresc să departajez încă de la început două paliere total diferite de apreciere a spectacolului: cel al concepţiei regizorale şi acela al realizării artistice, muzicale.

Noua producţie cu „Lohengrin", pe care am văzut-o la Bayreuth, aparţine unui cunoscut regizor german, Hans Neuenfels, renumit, de altfel, pentru montările sale şocante, provocatoare şi incitante pentru toţi specialiştii. De altfel, în presa de la Bayreuth el a fost denumit „Skandalregisseur-ul". Neuenfels distruge în această producţie orice imagine şi context tradiţional wagnerian, operând flagrante modificări de libret, care produc în sufletul spectatorului avizat confuzii, neînţelegeri, multe semne de întrebare. Pentru mine, un spectacol constituie un ansamblu sincretic de elemente artistice, în primul rând muzicale, apoi teatrale, vizuale, imagistice, scenografice, de costum. Dacă se produc distorsiuni flagrante între aceste elemente, spectacolul rămâne de neînţeles, publicul plecând din sală fără a şti să decodeze intenţiile regizorului. Am auzit spectatori avizaţi care plecau şi spuneau „es gibt vielen Fragen, noch andere Fragen" („există multe întrebări, încă multe altele"). Neuenfels se desparte în mod flagrant de ideile wagneriene, proiectând spectacolul într-un cadru şi spaţiu modern al unui laborator de cercetări ale viitorului asupra unei colonii de şobolani - cobai. Poporul Brabantului devine o comunitate de şobolani, înseriată şi manipulată de cercetătorii laboranţi. Ne aflăm într-un film de science

fiction, aproape horror: coriştii sunt î