Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: PORTRET Elena Rădău a început să picteze icoane după o revelaţie

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

A găsit în artă liniştea sufletească şi puterea de a merge mai departe, trecând peste problemele de sănătate.

profil

NĂSCUTĂ - 6 noiembrie 1972, la Râmnicu Vâlcea.

STUDII - Şcoala Profesională Nr. 3 Craiova, specializarea croitorie.

IDEALURI - Să fie o pictoriţă renumită.

Elena Rădău a descoperit că are talent la pictură în anul 2002. Pe atunci mergea la Fundaţia Soul to Soul, unde pictoriţa Diana Mitulescu ţinea cursuri de pictură pentru copii. „Mă uitam la prietena mea, Diana cum picta şi m-am gândit să încerc şi eu să văd dacă pot realiza ceva. Am început să pictez singură, acasă. În primele zile nu am spus la nimeni că pictez. Am început să fac icoane", spune Elena Rădău. După ce a realizat câteva icoane i le-a arătat Dianei Mitulescu, cea care i-a dat mai multe sfaturi şi a îndrumat-o să picteze pentru că are talent. „Aşa am început să iubesc icoanele. După ce am făcut primele lucrări am visat pe Iisus Hristos, pe Maica Domnului şi Îngeri Albi. I-am pictat pe toţi aşa cum i-am văzut eu în vis", povesteşte Elena. Culorile preferate cu care lucrează cel mai des sunt: mov, alb, albastru, cenuşiu, roşu închis, portocaliu şi roz. Elena Rădău realizează icoanele pe sticlă, în ulei.

Face felicitări şi pictează pietre

„Icoana mea de suflet e cu Maica Domnului. E sufletul şi inima mea", mărturiseşte pictoriţa. Zilnic, după ce termină treburile prin casă stă câteva ore cu pensula în mână. „Întâi fac desenul cu tuş negru, apoi pictura, iar pe urmă pun icoana la uscat", precizează pictoriţa. A avut icoane expuse la Galeria de Artă Constantin Iliescu în cadrul expoziţiei „Arta fereastră a sufletului". În aceeaşi expoziţie a prezentat şi tablouri cu flori. Elena Rădău realizează şi felicitări pentru sărbătorile de Crăciun, Paşte, 1 şi 8 Martie, pe care le vinde în cadrul unor expoziţii anuale. „Fac tot felul de modele,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 9 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°