Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria se împrumută pentru a relua salarizarea însoţitorilor persoanelor cu handicap

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Ultima şedinţă a consilierilor locali a debutat cu o promisiune făcută de primarul oraşului reprezentanţilor persoanelor cu handicap, cum că reia salarizarea însoţitorilor persoanelor cu handicap.

Încă de dimineaţă, existau zvonuri despre o posibilă revoltă a nemulţumiţilor în timpul şedinţei de Consiliu Local de ieri. Doar trei însoţitori au asistat însă la şedinţa forului local, iar primarul Boşcodeală a ţinut chiar în cuvântul de deschidere să le dea vestea cea bună.

„Vestea bună este că, în cursul zilei de luni, Direcţia de Finanţe ne-a trimis o notificare de la Minister prin care ne solicită încă o dată verificarea sumelor cu această destinaţie. Deja verificarea a fost făcută şi trimisă la Direcţie. Am discutat şi cu directorul de aici şi este posibil să fie o rectificare până pe 10 octombrie, pentru plata acestei categorii”, a spus Constantin Boşcodeală.

Primarul i-a asigurat pe aceştia că le va da salariul pe 10 octombrie, indiferent dacă statul transferă sau nu până atunci bani în bugetul local. „Primăria o să se împrumute şi tot o să facă rost de bani pentru însoţitorii şi persoanele cu handicap, urmând ca apoi să plătim, până la sfârşitul anului, şi restanţele. Nu am dorit să îi trimit în şomaj pe însoţitori, aşa cum au procedat alte oraşe, pentru că eu zic că acest drept e mai bine să existe, urmând să fie plătite când avem finanţare”, a mai precizat Boşcodeală.

Cei trei însoţitori au plecat încrezători din şedinţă. „Am încredere că se descurcă domnul primar. Nu am luat banii începând cu luna iunie şi abia ne-am descurcat cu pensiile noastre. Stăm la bloc, ne vine câte 800 de lei pe lună, şi ne este greu. Un medic, să îl aduc acasă, mă costă un milion să îi schimbe sonda”, ne-a declarat Maria Dumitraşcu, însoţitor de persoană cu handicap.

Pentru plata plata pe o lună a celor 800 de însoţitori şi persoane cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce să NU faci de Sfânta Cuvioasă Parascheva, pe 14 octombrie. Interdicția pe care mulți creștini o respectă

Gandul acum o ora
Sfânta Cuvioasă Parascheva, cunoscută drept Ocrotitoarea Moldovei, este prăznuită, anual, la data de 14 octombrie. În această perioadă, peste 13.000 de credincioși au venit la Iași pentru a se închina la moștele acesteia, la Catedrala Mitropolitană.

Agenţi ruşi arestaţi în Odesa şi Lviv pentru operaţiuni de sabotaj / Doi localnici au fost înşelaţi de ruşi care se dădeau drept ofiţeri ucraineni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serviciul de Securitate al Ucrainei (SSU) şi Poliţia Naţională au reţinut opt agenţi ruşi implicaţi în operaţiuni de sabotaj în sudul Ucrainei, precum şi două persoane din vestul Ucrainei pe care ser

Zelenski numește câteva surse de finanțare pentru posibila livrare a rechetelor Tomahawk

Mediafax acum o ora
Totuși, oficialul ucrainean a menționat că este însă „prea devreme” pentru a purta discuții clare cu privire la acest subiect. Zelenskyy a declarat că Ucraina dispune în prezent de „opțiuni decente” pentru finanțarea potențialei achiziții de rachete

Giurgiu - Patru persoane rănite în urma unui accident dintre o autoutilitară şi un microbuz - FOTO

News.ro acum 58 minute
Patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier care s-a produs marţi dimineaţă, pe DN5, în afara localităţii Daia, din judeţul Giurgiu, fiind implicate o autoutilitară şi un microbuz de transport persoane.

Accidentul din Capitală soldat cu moartea unei femei: Tânărul aflat la volanul mașinii a fost reținut

Mediafax acum 39 minute
„Conducătorul autovehiculului în vârstă de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală”, a anunțat marți dimineața Brigada Rutieră a Capitalei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșiri

Trump confirmă că-l primeşte pe Zelenski vineri, la Casa Albă

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a confirmat că urmează să-l primească vineri, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în cea de a treia vizită a preşedintelui ucrainean în Stat

Numerele personale ale unor lideri politici precum Donald Trump jr. și premierul Australiei, dezvăluite pe un site care folosește AI pentru colectarea de date

Adevarul acum 58 minute
Datele de contact ale unor figuri politice de rang înalt, inclusiv premierul Australiei Anthony Albanese și Donald Trump Jr., au fost dezvăluite public pe un site american care folosește inteligența artificială pentru colectarea informațiilor.

Scandal de proporții în piața auto. Șase dintre cei mai mari constructori de mașini, acuzați că au TRIȘAT la testele de emisii diesel

Gandul acum 21 minute
Giganții industriei auto, precum Mercedes-Benz, Ford, Nisan, Renault, Peugeot și Citroen sunt acuzați în fața Înaltei Curți din Londra că au manipulat testele de emisii diesel, preferând să „trișeze decât să respecte legea”. Procesul, considerat unu

Investiție masivă de 10 miliarde de dolari în industrii cruciale pentru securitatea SUA. Anunțul JPMorgan Chase

Mediafax acum o ora
Cea mai mare bancă americană din punct de vedere al activelor va finanța companii din patru domenii strategice: apărare și aerospațial, tehnologii de frontieră precum inteligența artificială și calculul cuantic, tehnologia energetică, inclusiv bater

Moment neașteptat la summitul din Egipt. Ce i-a cerut președintele Indoneziei „la ureche” lui Trump. Un MICROFON uitat deschis a surprins momentul

Gandul acum o ora
O conversație neașteptată între președintele indonezian, Prabowo Subianto și Donald Trummp a fost surprinsă de un microfon lăsat deschis la finalul summitului din Egipt, dedicat încheierii războiului din Fâșia Gaza. Prabowo a avut o „cerință” spreci

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

mar.

7°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°