Deşi Eu, fiul lor e un volum de aproape şase sute de pagini, format mare, literă mică, el reprezintă – după cum arată Radu Ioanid în nota asupra ediţiei – doar o selecţie din documentele de urmărire informativă a lui Dorin Tudoran. Cîteva date şi cifre sînt necesare pentru a vedea dimensiunile dosarului său de Securitate. E vorba de optsprezece volume (în Eu, fiul lor sînt stoarse de conţinut numai cinci), cu aproape zece mii de pagini. Cele care au fost declasificate, adică: şapte dosare de urmărire informativă (DUI) create de unităţile interne ale DSS (Direcţia Generală a Securităţii Statului), cu 3084 de pagini, treisprezece dosare TO (supraveghere telefonică şi înregistrări audio/ video), cu 6071 de pagini, plus un dosar CIE (Centrul de Informaţii Externe), cu 77 de pagini. E ceea ce, în 2009, CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) i-a pus la dispoziţie lui Dorin Tudoran. Dosarul a fost deschis la 3 august 1980, de UM 0800 SMB (Securitatea Municipiului Bucureşti), cu aprobarea generalilor Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă. Însă Dorin Tudoran era urmărit de Securitate („ca la carte“, notează el cu o amară obiectivitate) de la mijlocul anilor ’70. Prima Notă din prezentul volum este din mai 1976, următorul document (olograf şi datorat sursei „MARTIN“) e din 13 iulie 1976, apoi o Notă raport realizată de Maierean Vasile e din 7 august 1976. Ş.a.m.d. Pe 16 iunie 2010, CNSAS răspunde cererii lui Dorin Tudoran prin care acesta a „solicitat stabilirea calităţii de lucrător al fostei Securităţi în cazul ofiţerilor care au contribuit la instrumentarea documentelor“. Răspunsul e un listoi de patruzeci de nume, unele de tristă notorietate (Merce Ilie, Pleşiţă Nicolae, Postelnicu Tudor), altele mai umbrite. După listarea acestor patruzeci de bravi apărători ai Republicii Socialiste România, apare încă o promisiune de la CNSAS: „În privinţa cel