Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Picătura de cunoaştere

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 octombrie 2010 ·

Navigatul excesiv pe internet afectează

sănătatea mintală

Navigatul excesiv pe internet poate avea drept rezultat izolarea socială a copiilor şi adolescenţilor care practică această activitate şi le poate afecta acestora starea de sănătate, „surfingul pe net“ fiind asociat cu insomnii, depresii şi sentimente de anxietate. Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Indiei, studiu care a arătat şi că micuţii ai căror părinţi lucrează sunt mai dependenţi de internet decât copiii care cresc într-o familie unde doar unul dintre părinţi este angajat. Obiectivul principal al sondajului a fost acela de a descoperi cât de mult exagerează oamenii, şi, în special, copiii cu vârste între 8 şi 18 ani, în ceea ce priveşte navigarea pe internet. Potrivit studiului, jumătate dintre copiii intervievaţi au spus că stau pe internet mai mult de cinci ore în fiecare zi, băieţii petrecând mai mult timp navigând prin lumea virtuală, comparativ cu fetele. Raportul privind rezultatele sondajului a arătat că principalele motive pentru care copiii şi adolescenţii petrec atât de mult timp pe internet sunt faptul că în casa lor nu există reguli cu privire la utilizarea internetului, că nu au un grup de prieteni şi că sunt copleşiţi de sentimente de tristeţe sau deprimare. „Accesul facil la internet şi lipsa monitorizării parentale sunt printre principalele motive care duc la dezvoltarea unei dependenţe de computer. Există dovezi clare că unii utilizatori şi-au format un obicei compulsiv de a naviga pe internet, înlocuind interacţiunile sociale reale cu discuţii purtate pe messenger sau pe site-urile de socializare. Rezultatele studiului nostru arată că această dependenţă poate avea un impact grav atât asupra sănătăţii, în special asupra celei mentale“, a concluzionat unul dintre autorii studiului, D.S. Rawat. Navigatul excesiv pe internet af

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, după ședința informală în care s-a decis sprijinirea lui Nicușor Dan: „Stalin ar fi foarte mândru de acești băieți” / La ce măsură vrea să apeleze

HotNews acum 7 ore
Lidera USR, Elena Lasconi, a transmis joi seară un mesaj video în care afirmă că intenționează să apeleze la un „vot universal” din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din luna mai. Reacția ei a venit du

VIDEO Un elicopter s-a prăbușit în râul Hudson, la New York

HotNews acum 6 ore
Un elicopter s-a prăbușit joi după-amiază în râul Hudson, la New York, potrivit pompierilor și poliției, care nu au oferit un bilanț imediat al victimelor, relatează AFP. „Am primit un apel la ora (locală) 15:17 cu privire la un elicopter în apă”, a

Emisiunile zilei de vineri, 11 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Liviu Dragnea: Victor Ponta bate câmpii, ca orice mitoman. Belgradul era atunci deja inundat, nu mai avea cu ce să ajute / „Motivul real” pentru care și-a luat Ponta cetăţenia sârbă

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Liviu Dragnea, care a deţinut funcţia de vicepremier când Victor Ponta era în fruntea Guvernului României, afirmă că Ponta „suferă de mitomanie” şi „denaturează adevărul în avantajul lui”. Reacția lui Dragnea vine după ce Ponta a decl

A murit legendarul Leo Beenhakker, fostul antrenor al lui Gică Hagi la Real Madrid. Reacția „Regelui”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
A murit legendarul antrenor olandez Leo Beenhakker, câștigător a 12 trofee într-o carieră în care le-a pregătit, printre altele, pe Real Madrid, Feyenoord și Ajax. Sub îndrumarea olandezului, Hagi a înscris 11 goluri într-un total de 27 de meciuri „

Victor Ponta, după ce a fost somat de Marcel Ciolacu să se retragă: „Îl asigur că voi fi ales președinte și îl voi da afară”

HotNews acum 10 ore
„Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă rapid din funcția de premier – altfel îl voi da eu afară după ce ajung președinte!”, a reacționat joi, într-o declarație pentru HotNews, Victor Ponta, după ce Marcel Ciolacu i-a cerut anterior în cursu

Victor Ponta: Cred că domnul Ciolacu ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier - altfel îl voi demite eu, imediat ce voi ajunge preşedinte/ Şi, spre deosebire de alţii, nu îi garantez nici măcar un avion privat pentru plecare

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Victor Ponta afirmă că Marcel Ciolacu ”ar trebui să se retragă de urgenţă din funcţia de premier”, adăugând că, în caz contrar, îl va demite când va ajunge preşedinte. ”Şi, spre deosebire de alţii, n

Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%

HotNews acum 10 ore
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, scrie AFP. Casa

Ministerul Mediului, prezentând datele unui studiu: Conform analizelor realizate la peste 24.000 de probe recoltate din 25 de judeţe, în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun

News.ro acum 12 ore
Datele unui studiu realizat recent şi prezentat, joi de oficialii Ministerului Mediului, arată că în România trăiesc între 10.419 şi 12.770 de exemplare de urs brun. Reprezentanţii Ministerului Mediului au anunţat, joi, rezultatele preliminare ale s

Florin Bercean a fost ales președinte al Federației Române de Judo

Ziua Constanta acum 8 ore
Tehnicianul Florin Bercean a fost ales, joi, în funcția de președinte al Federației Române de Judo, în cadrul Adunării Generale de alegeri care are loc la Râmnicu Vâlcea. El a fost votat de 106 membri, în timp ce contracandidatul său, George Teșelea

Vremea

București
acum

-0°
vin.

-1°/12°
sâm.

4°/9°
dum.

5°/14°
lun.

5°/17°
Iasi
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/9°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/15°
lun.

5°/17°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-3°/16°
sâm.

7°/14°
dum.

4°/18°
lun.

8°/16°