Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Centrul oraşului se extinde peste noapte. Cresc şi taxele

Publicat in Adevarul, vineri 1 octombrie 2010 ·

Municipalitatea a decis să extindă zonele de impozitare. Zona A, adică centrul oraşului, va ajunge astfel până la străzile Wolfenbuttel sau Liviu Rebreanu. Proiectul de Hotărâre privind zonarea municipiului, ce urmează a fi votat luna viitoare de Consiliul Local, are ca efect o nouă majorare a impozitelor pe clădiri şi terenuri pentru toţi sătmărenii.

După majorarea cu 20 la sută a impozitelor locale la începutul acestui an, municipalitatea a decis o nouă mărire a taxelor, cu circa 5 la sută, prin rezonarea întregului oraş. Dacă până în prezent Zona I, sau Zona A, era cuprinsă între bulevardul Transilvaniei şi zona străzii George Coşbuc, aceasta se va extinde în nord, până în zona străzilor Wolfenbuttel sau Liviu Rebreanu. Cea mai mare parte a oraşului se transformă, conform proiectului, din zonă de impozitare de tip C în zonă B, şi va ajunge până la strada Vulturului sau Căprioarei , pe malul stâng al Someşului, respectiv străzile Aurel Vlaicu şi Alexandru Odobescu, în nordul oraşului.

Impozite mai mari

Dacă până acum, într-o zonă de tip C un sătmărean plătea un impozit de 159 de lei pentru un apartament de circa 90 de metri pătraţi, transformarea în zonă de tip B îi va majora impozitul, de anul viitor, la 167 de lei, respectiv 174 de lei pentru un apartament în zona A. Statutul de zonă B sau A pe care sătmărenii îl vor resimţi mai degrabă în facturile anuale va aduce municipalităţii aproape 450.000 de lei în plus la bugetul local. Dacă până acum sumele de încasat din impozitul pe clădiri şi terenuri ajungeau la circa 1.765.000 de lei, acestea vor fi de anul viitor de peste 2.211.000 de lei.

„Taxele dau valoarea de piaţă“

Reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale (DTIL) Satu Mare explică viziunea asupra zonelor de impozitare, dar şi caracteristicile „confortului“ specific fiecărei zone. „Oraşul s-a extins, iar noi trebuie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 6 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 7 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 10 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 11 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 9 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

Vremea

București
acum

17°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

16°
mar.

16°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°