A doua categorie de reproşuri pe care mi le face Ioan T. Morar este legată de felul în care îmi tratez prietenii: ”Acel Dorin Tudoran avea prieteni. Acest Dorin Tudoran îi înjură pe prietenii aceia.” ”Acest Dorin Tudoran nu mai e în stare decît să demoleze prietenii, să scuipe acolo unde a îmbrăţişat.” Spre deosebire de acuzaţiile pe care le-am discutat anterior, cred că reproşurile la care mă opresc acum nu vin din rea-credinţă. Provin din felul diferit în care I. T. Morar şi eu gândim nu doar prietenia, dar şi fidelităţile, modul de a servi o idee, mai ales când este vorba de opţiuni politice şi, mai cu seamă, de politicieni.

Continuu să cred că sunt un bun ”om de echipă”, indiferent de locul pe care îl ocup în echipă, dar n-am ascuns niciodată că sunt extrem de refractar la spiritul de gaşcă, de haită. Şi nimic nu încurajază în noi slăbiciunea de a involua de la echipă la gaşcă şi apoi, la limita de jos, la haită, decât o fac interesele meschine şi, mai ales, politica. bătu-o-ar vina. Deosebirea de care vorbesc este exprimată în engleză de diferenţa între ”team up” şi ”gang up”. Pentru al doilea tip de ”Weltanschaung” sunt cu totul nedotat, căci sunt prea deseori gata să spun că şi “ceilalţi” pot avea dreptate, nu doar ”noi”. Mi se pare un act de bună-cuviinţă. Altora li se pare un act de trădare.

Iată câteva exemple pe care I. T. Morar nu le numește dar care sunt, în mod sigur, printre cele ce l-au făcut să scrie despre cum a făcut-o.

Primul. În anul 2008, conducerea Institutului Cultural Român a decis să acopere financiar un proiect în Germania. În acel proiect figurau şi cei doi universitari ce fuseseră deconspiraţi ca fosţi informatori ai Securităţii. Unul dintre ei comisese şi un aiuritor act de impostură, pe care niciunul dintre noi, prieteni sau simpli admiratori ai săi, nu l-am înţeles: prevalarea de un doctorat pe care nu îl avea. Ce